Poezie
Vocea
3 min lectură·
Mediu
Eram singură cu mine,
iar între mine și singurătatea mea,
o perioadă, a fost cel mai greu
și mai lung război.
Apoi,
în sigurătatea mea,
a venit o doamnă doctor
cu grandaxin
și lămâie pentru ceai
și s-a făcut un fel de liniște tulburătoare
în jurul meu,
ca un gard de protecție.
A urmat o scenă
incredibilă
în care un nebun s-a tot lovit
cu un scaun în cap
până a căzut jos.
Dar nu m-a mirat asta și mi-am zis că
dacă pot înțelege nebunia,
cu siguranță, îmi voi înțelege și
singurătatea.
Apoi am ajuns să am mare grijă de ea.
Am spălat-o pe cap,
i-am luat rochie nouă cu dantelă,
am dus-o la coafor,
mai mult,
i-am angajat un șofer,
căci sigur îi era incomod să ajungă
aici de atât de departe.
Singurătatea în sine
nu doare.
Singurătatea tace în așa fel
încât ai fi în stare
să asculți cu plăcere orice speech politic
sau o slujbă plictisitoare
la biserică.
Nu știu din care motiv
și nici nu-i relevant pentru publicul larg,
singurătatea m-a privit fix
în ochi câteva zile bune,
a tăcut mult,
apoi a plecat.
M-a derutat plecarea ei,
pentru că începusem să țin la ea
căci, după cum s-a dovedit,
nu era chiar așa de rea, cum susțineau
suratele ei, neîncrederea
și tristețea.
A fost greu să mă adaptez.
Absența ei genera un anume haos,
apoi toate s-au luminat în asemenea hal,
da, da, toate lucrurile care nu erau, străluceau
ca chelia vecinului meu de bloc, igor.
Mi-a venit să râd,
să plâng,
să fac tumbe ca acrobații la circ,
să urlu chiar în legătură
cu această surpriză.
Apoi a intrat
acel nesuferit igor
care știa,
da, știa cum știe orice vecin
că sunt singură și singurătatea m-a lăsat
ca pe un iubit care a înșelat-o.
Igor trăgea
un cablu imens după el,
apoi s-a auzit un murmur așa, ca o adiere,
ca un vis imposibil –
asta m-a lăsat fără cuvinte,
pe mine care sunt de o veșnicie
stăpână lor,
și mi-am dat seama
că m-am lovit la cap cu receptorul.
Încă auzeam Vocea
încă auzeam –
Tu Ești Casa Mea -
Și igor a auzit, sunt sigură,
căci nu degeaba îi spunea și el,
mult după această întâmplare,
la telefon,
tu ești casa mea,
nevestei lui din italia.
Cât de mult seamănă Vocea
cu singurătatea mea,
m-am gândit.
Dar poate mă înșel ca întodeauna,
m-am mai gândit o dată.
Apoi în spațiul acesta gol
au apărut, rând pe rând,
aragazul, stelele la geam, perdelele
cu roboți, sângele meu, cartea mea preferată
cu arici, canapeaua
și telefonul alb.
033278
0
EP