prolog în feritopia sau lecția de bunăvoință către spectator

coraline dormea într-un pod de palmă

sau într-o mansardă la teatru

e același lucru îmi zice ea

că în feritopia lumea se desenează invers

că uite ochii sunt cercuri care se rotesc în jurul pământului

și jos cum privești spre gură se formează adâncimi

ca niște fântâni pline cu cearcăne

acolo își lasă oameni ca tine grijile uneori și mâinile ruginite

ba tu ești un derdeluș i-am răspuns din tălpi

iar ea mi-a sucit o venă albastră de la gât

apoi mi-a dat drumul

(uite ce-i coraline

i-am promis cuiva că nu te mai țin la ușa mea decât două volume

mi-e teamă că trebuie să te păstrez

ai dat dovadă de răutate

ești prea poetă)

am prins din zbor, cum îmi căutam trusa de manichiură printre rufele răcoritoare ale lui coraline, o coală albă și simulând întâmplarea din titanic, în care el o desenează pe ea, am schițat-o pe coraline în linii mari pornind de la cap și nu de la picioare cum ar fi vrut ea.