Poezie
oameni paraleli
1 min lectură·
Mediu
oameni paraleli, mărite împărat, se îmbrățișează, mărite
eternul eter al casei mele, gândul
pe coate răscolind aminitiri despre cum, în ce fel sau dincolo
o bancă din lemn vopsită proaspăt unde-mi lăsasem unghiile încrustate
știi, să nu sar la gâtul cuiva, mărite
știi, să încremenești într-un corp străin
(sau, mai știi, când îmi duceai un fel de tine întors
un dop și-un pod până în tindă
ce vremuri, mărite)
spulberam cu văzul aripi de zei și de criști răsturnați
un juan ramon jimenez dezmembrat prinvind în oglindă
în goliciunea trupului cum se nasc ochi, unghiuri ascuțite
eșuam într-un poem versat, căutam cu lumânarea
da, până în tindă, mărite
căutam
001.488
0