la minut

Doamnă, mi-a șoptit femeia îmbrăcată în catifea (cu limba din catifea cu buzele din catifea cu ochii din bob de cafea)/șovăind între mine și dumneata nu văd unde ne-am putea ascunde voalul alb din priviri să nu-l vedem/știu, nu mă întrebați, mulțimea întreabă, dar când fac o plecăciune pornesc din mine avioane, din cap îmi zboară. vă mulțumesc pentru o exagerată grijă despre nimicul de la care pornim ca să dăm de nimic. singurul meu viitor este somnul în care aievea poți împlini orice. nu, nu visul, doamnă. acela este pentru iraționali, pentru cei care cred în lumi colorate abstract. destinul meu, doamnă, cum ar zice un mare poet, este acela de a șchiopăta, fie el și măcar în treacăt, tot mi-ar plăcea să șchiopătez. uite, așa, de drag.