între Dumnezeu și poet

(fiecare trăiește dacă-l întrebi și e poet într-o lume

pe care o numește lumea lui )

era așa într-o duminică

cum să vă spun - cu mult soare și mă bucuram

și sosise el cu lumea lui să mă întrebe dacă am terminat de rostuit zidurile lumii mele

oricum de la atâta lumină

de-abia îl zăream

îmi lăcrima până și osul feței

care zid și care lume

eu de când mă știu încep o construcție pornind de la fereste

deci nu am ziduri și nici lume

s-a mirat poet fiind

eu nu

mie nu-mi place mirarea eu mai bine bat un cui în aer și cânt la fereastra mea

așa sunt eu nu-mi dau ferestrele mele pe zidurile nimănui

odată mi-am făcut o scară înaltă să urc până la Dumnezeu

și el m-a văzut de sus dreaptă

dar eu chiar asta vroiam – să mă vadă

să-i mulțumesc personal că mi-a dat șansa să respir aerul Lui nu pereții poetului

și s-a întâmplat să orbesc

și era așa într-o duminică

cum să vă spun – aveam și eu lumea mea