din nemulțumirile lui coraline

(coraline avea o pasiune ascunsă pentru un anume louis lambert

uneori cocheta cu doamna hanska doar ca să-mi facă mie în ciudă

adevărul este șocant cum că ea coraline nu realiza sau poate că masca

foarte bine invidia unora de a accede la ceva ce nu le era dat să primească

și atunci mă ținea pe mine probabil pe post de subaltern calificat în arta

cuvântului gratuit mizând în unele momente ale sale pe lipsa mea de discernământ

și asta doar pentru că într-o zi îndrăznisem să-i dau bună dimineața panterei roz.)

o furtună irefutabilă o ridicase pe coraline aproape de neant

și ea din rochia-i vaporoasă de abia apucase să schițeze

cu degetul ei firav un cerc în aer

când fu chemată de grabă la telefon să rezolve problema celor doi nori cățărați pe soare

eu stăteam întinsă în hamac cu gheață la glezne sorbind discret printr-un pai de bambus

suc de sfeclă roșie și așteptam firește furtuna să mă ia să mă ducă lângă coraline

pe marginea decorului pescăruși grăbiți îmi spulberau gramul de încredere

că voi trăi s-o văd pe coraline îngropată cu cinste printre muritori

și nu știu ce s-a întâmplat

că nu a mai venit

furtuna nu a mai venit

m-am enervat pe coraline că-și bătuse joc de noi

am trântit pescărușii la pământ am stors câțiva nori de vlagă

mi-am împachetat hamacul l-am aruncat în grădină cu lehamite

și-am închis telefonul