Poezie
coraline, stop!
am zis stop, coraline!
1 min lectură·
Mediu
satul unde-mi țin moliile în turnuri suspendate
plămânul abandonat de pleură pe artera principală
unde semaforul ține loc de veioză de interior
țigarea din care fumez treptat toți ochii care mă detestă
până îmi desprind coasta de elefant
mai trăiesc o broască țestoasă la nivel cerebral
așa sunt eu cum mă vezi coraline
o mare insectă un pelican o girafă o panteră roz
un avion o scară un fulger o glastră un tunel
o farfurie zburătoare o livadă un urs polar
un mărăcine o lebădă
puțin din vene puțin din piele
uneori om
022395
0
îmi place cum reușești să îmbini imaginile cu discursul rostit, cum știi mereu unde să te oprești fără să dai prea mult și fără să spui prea puțin...e o cheie și asta
aici totul ține loc de toate și nimic de nimi. e o metamorfozare continuă care se pierde pentru că important e nu cum te văd alții, ci cum și cine ești tu (asta din ciclul nu conteayă cât de lung ai părul...)
ok, silvia, am reținut multe de aici și o să mai trec,
iulia