Poezie
coraline și apele ei
1 min lectură·
Mediu
ești așa de goală când te privesc
coraline
un adânc dacă aș vrea să cobor spre tine
fără frânghii în ape m-aș oglindi din tot ce nu am
mi-e dor de visul care a încetat să-mi spună
de ieri de azi de mâine vei fi femeie
cum te mai plângi
ca o mimoză printre aspre mâini
când mă închin îmi duc aripile în față
să nu știi să știi să mă vezi
coraline coraline oare sfârșitul
e bucata de cer care ți s-a lipit de cerul gurii
când ai rămas mută?
022.439
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silvia Bitere
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Silvia Bitere. “coraline și apele ei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-bitere/poezie/13984377/coraline-si-apele-eiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SBdoamne, ce-aș mai putea eu acu să spun:)! mai treci că ești ca o terapie, Iulia!
mulțumesc frumos...
mulțumesc frumos...
0
îmi place unitatea care există, totul e bine închegat ca idee, se păstrează același ton de la început la final. un poem constant, cu imagini faine și siguranță în limbaj
rețin finalul care mi-a plăcut cel mai mult:
„când mă închin îmi duc aripile în față
să nu știi să știi să mă vezi
coraline coraline oare sfârșitul
e bucata de cer care ți s-a lipit de cerul gurii
când ai rămas mută?”
mai trec,
iulia