Poezie
lacăt
1 min lectură·
Mediu
Am coborât anevoie
scărița-n spirală abisală,
spre-o inimă vestală,
vrăjită de stele în ploaie.
O stea e un gând,
un țărm risipit de maree,
o lacrimă în idee,
negoț: ce cumpăr, ce vând?!
Încredere pe speranță
o clipă de rătăcire absurdă,
iubire de-o viață
pe-un surâs de-o secundă!
Dar frul e-n roată
centrifug, din exterior,
nu-i minte să poată
accepta totul atât de ușor!
Cobor și pun lacăt
inimii; cheița arunc instinctual,
devin acord mutual
pot privi prin prsmă în treacăt!
001732
0