Jurnalul disperării - partea a II-a

A, priveste.. iarasi s-au deschis cerurile. Si se vede inauntru.. Ma ridic. Aveam in fata mea ceea ce puteam numi \"lumea\". Eram doar noi doi.. oamenii stateau ascunsi, speriati de singuratate. Dar tocmai in singuratatea aceasta ma regaseam. Iarasi mergeam in lume.. si ma priveam, si ma privea. Lumea. Pana cand marele soare a apus si ruptura cerurilor s-a ascuns intr-un intuneric de nedescris, care a devenit mai tarziu alb.. singur alb pe cerul negru, stelat. Si il taia de la un cap la altul. Pe acolo pe undeva eram si eu... intr-o noapte acra de toamna