Eu nu mă-nchin la regi și zei
Eu nu mă-nchin nici ție doamne,
Nu îmi cioplesc în piatră chipuri
De nimurici sau dumnezei.
Eu port în mine inceputul
Și nesfâșitul de dureri,
Dar nu închin
Eu nu știu să scriu frumos
Nu știu să-ți culeg lauri din lună
Știu doar puțin,
Că fără tine
Lumea imi pare mai nebună.
Eu nu știu să te scriu prin stele
Nu știu să-ți cad in palme vise
Dar
De când există lumea
Vreun înger nu a plâns deloc,
Dar când a venit in lume ea,
Niciunul nu a stat în loc.
Pentru că era prima ce-a ales
Ca lumea-n veci nemuritoare,
S-o lase pentru cel
Poate în gândul tău m-ai întreba:
\"De ce când te privesc ochii îmi sunt de sticlă?
De ce când sentimentele tale o i-au de-a valma
Eu stau în așteptare, visător..?\"
M-ai întreba atâtea-n
Singurătate... sau doar o boala a pornirilor ostile?
Viciu, apoi uitare suspendată in trăirea clipelor umile
Nonsens abrupt plin de răspunsuri ne-nțelese
Cuvinte seci șoptite la auzuri prost
Toamna vine, vara trece, florile se descompun
Isi târăste haina rece printre norii grei de fum,
Cu privirea-ntunecată trece prin foste iubiri
Sădind in inimi curate cele mai negre
ST