Eu nu mă-nchin nici ție doamne
Eu nu mă-nchin la regi și zei Eu nu mă-nchin nici ție doamne, Nu îmi cioplesc în piatră chipuri De nimurici sau dumnezei. Eu port în mine inceputul Și nesfâșitul de dureri, Dar nu închin
Eu nu știu să scriu frumos
Eu nu știu să scriu frumos Nu știu să-ți culeg lauri din lună Știu doar puțin, Că fără tine Lumea imi pare mai nebună. Eu nu știu să te scriu prin stele Nu știu să-ți cad in palme vise Dar
Iubire cerească
De când există lumea Vreun înger nu a plâns deloc, Dar când a venit in lume ea, Niciunul nu a stat în loc. Pentru că era prima ce-a ales Ca lumea-n veci nemuritoare, S-o lase pentru cel
Tăcerea
Poate în gândul tău m-ai întreba: \"De ce când te privesc ochii îmi sunt de sticlă? De ce când sentimentele tale o i-au de-a valma Eu stau în așteptare, visător..?\" M-ai întreba atâtea-n
Poem singuratatii
Singurătate... sau doar o boala a pornirilor ostile? Viciu, apoi uitare suspendată in trăirea clipelor umile Nonsens abrupt plin de răspunsuri ne-nțelese Cuvinte seci șoptite la auzuri prost
Toamna vietii
Toamna vine, vara trece, florile se descompun Isi târăste haina rece printre norii grei de fum, Cu privirea-ntunecată trece prin foste iubiri Sădind in inimi curate cele mai negre
