Undeva, in fata usii,
Pantofii tatalui meu infrunta aerul irespirabil.
Ma ameninta:
-Las\' ca vezi tu!
Aprind biblioteca, citesc:
AVAS NAD
-cine dracu e asta???urla la mine agitand un siret a
Ne vom iubi cu ura, uitati in cate-o toamna
Dansand fantastic drumuri batute lung de ploi,
peste surasul tau vor rugini frunzare
iar dincolo de toate vom reveni la noi.
Nu, lacrima n-aseaza
Ma impart intre cuvant si tacere
Intre umbra si liniste
Lacrima si durere..
Nu m-ai stiut niciodata inger cu sandale de menta
Cantec sa fiu.
Pasarile se opresc sa cante intotdeauna deasupra
Infigurarea aceasta se petrece doar o singura data,
Ca o secure tocita, scapata din mana sau lasata sa cada.
Dar mai tarziu, cu totii stim, in toamna vietii,
Din departari, vom indragi poetii...
Nici nu pricep de unde incepe aratarea
E o nalucire alba in ochii tai subtiri,
Iubito,port un cantec, ce mai inseamna oare,
Flamanda-nsangerare in flamandele iubiri...
Ma nimereste umbra
In pieptu-mi se-nconvoaie tacerea ca un arc
Trec printre noi, iubito, scripcarii delarand,
ce-albastra-i vanatoarea din inimile noastre
Cand, in rastimpul noptii, cad sferele, pe rand.
E
Sa urle dracului si cuvintele acestea,
de foame sa urle
sa cada in pagina
cu ghearele in gatlejul celuilalt,
Pana iau foc mainile in prelungirea masinii de scris.
mai intai au fost ochii,
Ca doua pasari indragostite de aceeasi poiana
Mai tarziu au venit cuvintele,
ratacirile,
O parte din tine
Apoi am picurat lacrimi mute, au crescut crini, de panda si
