Poezie

Steaguri albe

2 min lectură·21 ianuarie 2009

Mediu

S-au vărsat prea multe lacrimi din ochi plini de durere

Și-am ridicat toți steaguri albe în față celor cu putere

Am plecat capul în semn de închinăciune în față celor cu bani

Și am uitat faptul că toți suntem egali

Prea mulți așteaptă încă să pice bani din cer

Și văd la o icoană un fiu de miner

Îi curg lacrimile, se roagă zi și noapte

Să nu pice pământul taticul să-i îngroape

Deschide ochii odată și închide televizorul!

Căci viață nu-i așa cum o joacă actorul

Căci viață nu este o simplă comedie

Iar fericirea nu zboară în avioane de hârtie

Îți smulge zâmbete orice modest circar

Dar zâmbetul lui colorat este atât de amar

Tu zâmbești la o masca nu zâmbești la un om

Dar omul de sub culori are o viață cu gust de carton

Tu râzi, pleci mai departe, el încă se preface

Aruncă zâmbete pictate în colo și încoace

Iar când își spăla chipul de fericirea desenată

Își amintește căci copii așteaptă acasă un tată.

Tu te amesteci în mulțime și treci pe lângă ei

Copii, bătrâni și tineri îi atingi fără să vrei

Iar fiecare atingere îți spune o poveste

Te uiți în urmă ta dar omul nu mai este.

002.585

Sandu Florin. “Steaguri albe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/sandu-florin/poezie/1819473/steaguri-albe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.