Poezie
Nunta
2 min lectură·
Mediu
O privire în sus spre infinit...
mâna mea, un gest ce cuprinde tot:
atât albastru,
lumină,
norii și furtunile noastre toate;
noi, două fulgere
în fața sfârșitului, a începutului, a eternității;
tunetul tău pulsând
pe ritmul ce se zbate
în limitele trupului meu.
În fața noastră stânca...
ultimul nostru legământ.
Rădăcini împletite în piatră,
inelele a duoă mâini dintotdeauna împreună.
Două siluete
pe chipul încremenit al colosului de granit,
pașii noștri printre crăpături.
Un ultim răgaz:
întuneric cu miros de rășină,
fiori de necunoscut,
suflul tău ce-mi atinge pielea,
valuri de umbră îmbrăcând două trupuri
ce-și amestecă sudoarea;
un singur strigăt,
obrazul tău lângă tâmpla mea.
Iarăși granit,
miros de cenușiu sub ochii reci ai zilei;
drumul nostru spre altar,
o culme pierdută-n înălțimi.
O urmă de ezitare:
mâinile tale ce-mi simt rănile,
buzele mele ce-ți gustă sângele;
liniște...
ecouri vagi ale cuvintelor lăsate-n urmă.
Ochi ce-și spun iubirea,
două ființe, un singur suflet.
O ultimă sforțare,
tălpile noastre
odihnite de un colț de pământ
uitat undeva sus,
la fel de sus ca cerul.
O privire în jos spre infinit...
mâna ta, un gest ce cuprinde tot:
atât albastru,
lumină,
o eternitate de noi în absolut.
În fața noastră jurământul...
un singur pas.
Fâșii de nori întrepătrunse-n asfințit,
inelele a două mâini dintotdeauna împreună.
Limite ce se șterg,
ultimele raze
ce ne dezleagă de timp și spațiu,
aripi de zbor împreună,
noi, vibrând de tot ce este viață,
un univers întreg de energie și libertate.
Lângă voi
două morminte tăcute,
omăt ce ne acoperă dorul;
noi, un singur suflet împlinit,
o adiere ce vă șterge lacrima.
002375
0