Poezie
Anotimp
1 min lectură·
Mediu
Pământ negru, rupt în bulgări,
sufocat de mult prea multă ceață.
Copaci goi și triști
striviți de ceruri grele.
Morminte reci așteptând în tăcere
noi lacrimi să le încălzească.
Fâlfâit de aripi
înghețat în cuib de țurțuri.
Strigăt lung de dor
prizonier spațiului ce îl omoară.
Fulgere plictisite
dansând ironic prin nori de cleștar.
Eu, stingându-mă încet,
cu acest ultim gând răzleț,
fără ca tu să ști măcar.
002279
0