În nemișcarea timpului și-a zidului de piatră
Bat clopote din vatră, de două mii de ani,
Timid susură râul în neclintirea seacă
A mătcii pietruite în calea-i de dușmani.
Curg drumuri șerpuite
Și dacă aș spune, Andrei, dacă aș istorisi lucruri care nu sunt adevarate și care nu au avut, nu au și nu vor avea niciodată legatură cu realitatea, aș distruge orice urma de respect pentru mine.
Visul de piatră sură imi lunecă in cească
Si tot sfărâmă-n cale,cu rotile, -o calească.
Desfășurându-și tandru fiorul tremurand,
Atent se prăvălește și redevine gând.
Iar sfera smaraldină
