Mediu
Pământul pare uneori prea leneș să îmi simtă pașii.
Mă îmbrac în haine de necunoscut și-ncep a păși ca într-un joc fără reguli și fără rost. E drumul pe care l-am ales să mă poarte spre moarte.
Voi nu pricepeți plânsul meu, decât atunci când picăturile sărate devin o ploaie mult prea rece și se amestecă mult prea bizar cu miezul vieții.
Mă-mpinge o boare spre întuneric. Mi-e poate mult prea greu să vă explic. Nu vreau să mai zbor cu aceste aripi ... le simt cum tremură hidos și-mi clatină trupul.
În mine, totul e bătrân, uitat de vremuri și ispitit de păcat. În urma mea, las urme de viață. Pământul nu mai pare leneș să mă absoarbă.
Mi-am plantat rădăcinile aici .. acolo .. și oriunde-ți va părea că acest pământ e aspru și îți zgârie tălpile. Pământul pare obosit să mă înghită pe deplin.
Sunt aici și acolo, cu voi și fără voi.
Începutul l-am pierdut și sunt prea lașă să-mi câștig sfârșitul ...
0153687
0

Un text de o tristete rara, sincera, dureroasa...
Adrian