\"Eu\" - \"Tu\" - \"Noi\"

Imi vine greu sa scriu in fata tastaturii de plastic cald, asa cum cred ca mi-ar fi si cu lemnul mort al creionului in mana. De foarte multa vreme nu am mai reusit performanta de sta fara de cuvinte, sau mai precis fara de litere in fata unui text.
Suna vulgar si demonetizat si te rog sa ma ierti, ceea ce tocmai am citit a iesit din aceasta categorie, este mai mult decat un text, este ... iarta-ma nu pot sa scriu, nu

Iti multumesc pentru ce ai scris.

Adrian

... si eu iti multumesc pentru zambetul pe care mi l-ai adus ... Sunt fericita sa stiu ca mai exista si oameni \"nemorti\" .. suna bizar sau poate nu, am ajuns sa fiu si eu - usor cate usor - \"moarta\" ... Am ajuns sa ma las modelata ...
Nu zic nimic concret. Scuze. Iti multumesc inca o data. Poate ca nici nu ai idee cat de mult pot insemna cuvintele tale pentru mine .. pentru ca nu stiu daca sa-ndraznesc sa zbor si pe ce drum sa pornesc ...
Multumesc si pt. \"La multi ani!\". Nu sunt femeie, sunt copil .... si vreau sa raman asa toata viata ...

Incerc sa imi feresc randurile ce urmeaza de a deveni inca un banal comentariu, sau doar un raspuns politicos intr-un schimb de amabilitati. In aceeasi masura imi doresc sa fiu concis pentru a nu te plictisi cu litere ce isi vor savura, iata, existenta, chiar si asa, pe umeri efemeri electronici.
Trebuie sa admit ca nu sunt genul care sa scrie comentarii la alte lucrari, ma limitez la a le citi si atat, chiar daca, in urma cu ceva vreme am scris asemenea lucruri.
Trebuie sa admit ca nu imi sta nici in obicei sa raspund la comentariile altor autori care au avuti varii opinii asupra lucrarilor mele.
...trebuie sa admit ca ti-am cautat lucrarile zi dupa zi in lista personale, ti-am verificat de cateva ori pe zi contul in speranta ca voi mai avea ocazia de a citi ceva nou, de ...
Cu toate acestea nu am avut inspiratia decat astazi sa recitesc lucrarea ta \"Eu\" - \"Tu\" - \"Noi\", inspiratie sau, nici nu stiu, si ti-am vazut raspunsul.

Vorbesti de zambet, de ceea ce am reusit involuntar sa iti ofer; vorbesc de zambet, de ceea ce nici macar voluntar nu am reusit sa imi mai ofer; vorbesti de oameni ?nemorti?; vorbesc de existenta fara viata; vorbesti de modelarea societatii; vorbesc de necrologul viselor mele pe care le privesc inmormantate in cotidian si vulgar; vorbesti de cat de mult inseamna cuvintele mele pentru tine; nici macar nu imi voi putea imagina ce au insemnat randurile care m-au avut, intr-un final, destinatar; vorbesti de prima pala de vant ce te-ar putea ridica in zbor; vorbesc de aripi obosite ce s-au pierdut fara de speranta in azi, si atat, nici macar intr-un ieri.

Iti multumesc pentru ca ai avut puterea sa te opresti si asupra mea. Minutele pe care le-ai petrecut gandindu-te la mine, te rog sa imi spui cum as putea sa ti le restitui.

Adrian

Lasand in urma \"ritualul\" amabilitatilor si clasicele clisee, imi permit sa-ti doresc sa simti timpul ... Eu nu il simt. Cu atat mai mult, nu simt ca ar trebui sa-mi restitui acele minute ... In fond, fiecare clipa care aduce un zambet nu e pierduta, ci ... din contra ...
E atat de frumos sa simti ca sufletul nu are varsta. E atat de frumos acum ... cand unii ochi se deschid spre a ma vedea, dincolo de neinsemnatatea mea. E frumos sa lasi uneori in urma sentimentul de a nu fi trait indeajuns in anii tai incat sa-ti permiti sa incerci sa te infiltrezi printre \"oameni mari\" ...
Cred ca ar fi fost mult mai placut daca am fi invizibili si n-am avea varsta. Suna naiv, asta sunt eu ... copil, copil, si - dincolo de toate - copil ...

... oare clipele care trec pentru tine acum au pret? Eu ar trebui sa-ti \"platesc\" atentia si sa-ti multumesc pentru faptul ca te simt si pe tine \"copil\" ...

...\"imi permit sa-ti doresc sa simti timpul...\"
Din nefericire l-am simtit acut, iar acum cand imi trec palma peste ranile memoriei la care acesta a fost martor, ma intreb daca nu a fost prea mult. Prea mult timp la mijloc, prea mult timp in care am putut... doar atat, am putut.
Poate ca sufletul nu are varsta, insa al meu, sau ce cred ca mai este prin mine, are amintiri ce il duc, si ne duc, cu gandul la trecut.
Suntem amandoi specatatori, el opac, eu inert, la piesa trecerii noastre prin timp. O piesa pe care nu mai vrem sa o vedem, cum nici macar nu am dorit sa o scrie cineva.

\"E frumos sa lasi uneori in urma sentimentul de a nu fi trait indeajuns in anii tai incat sa-ti permiti sa incerci sa te infiltrezi printre \"oameni mari\" ...\"

.. eu incerc sa las in urma teama ca am trait tot ce se poate trai, in anii mei, iar de acum inainte ma asteapta doar rutina, cotidianul.

\" E atat de frumos acum ... cand unii ochi se deschid spre a ma vedea, dincolo de neinsemnatatea mea.\"

...incerc sa nu mai clipesc, pentru ca nu cumva, dintr-o slabiciune organica, in acea infima eternitate sa dispari la fel de misterios dupa cum ai si aparut.

...clipele care trec acum pentru mine... da, au pret, de acum au, nu m-ai sunt neinsemnate, doar alte clipe...
De acum sunt: clipele.


Adrian

Ciudat ... cum am scris raspunsul inainte ... Citeste \"Pamant\" si ai sa intelegi. Te regasesti? Mi-as dori sa nu te regasesti, dar vad ca incerci sa adopti amara ipostaza a insularitatii ... Trist ...

Adrian, \"pamantul e prea mare ca sa se nasca tot in tine, iar cerul e prea imprastiat ca sa traiasca tot in mine\" ...

Cu totii suntem cer si pamant ...

Ruxandra.

Adoptia unui lucru, sau a unei ipostaze, cel putin din perspectiva mea, inseamna sa ai posibilitatea de a alege. Eu nu am ales nimic, altcineva a facut-o in locul meu cu foarte mult timp in urma.

Sa stii, ca pe undeva ma regasesc in lucrarile tale... si pentru asta iti multumesc.


Adrian