Testamentul epigramistului

Chiar poți pe mine să contezi,
Că mi-a picat de tine drag:
În vers te bag de nu te vezi,
Însă la scânduri... nu mă bag.

La ce puteam să mă aștept
De la amicul meu din Cluj,
Când el se dă băiat deștept,
Dar face epigramei sluj?

Aici plouă ca la Cluj.
Ion

Pentru firi deosebite,
Un sicriu așa se face:
Trei scânduri mai șlefuite,
Iar capacul plin cu ace.

Celui prins asupra faptului

Aici zace Ion Ruse
Care fuse și seduse.

În patru versuri, conform cererii

Aici zace
Ion Ruse,
Doarme-n pace
Că se duse.

Aici zace
Ion Ruse,
Doarme-n pace
Că se duse.
(G.P.I.)

Cum te știu băiat de treabă
Nu vreau dec fel cheful să-ți stric
Dar catrenu-ți scris în grabă
Abia mi-ajunge... la buric.

O să te-nchidem, cum dorești,
Si facem treaba sigilată,
Ca, nu cumva să te gândești
Să ieși afarp cateodată.

Laurone, nu mai iese, că l-au
tranșat doctorii

Adusă-i vestea de-o vecină,
Care-a primit o telegramă:
- Nu l-a ucis gripa porcină,
Ci dragostea... de epigramă.

Eu te-as baga, de buna seama,
Dar nicidecum in epigrama
Si-ar trebui cam cinci secunde
Sa intri, insa nu spun unde!

Când văd epigramistu-n geam,
Cu ochi sclipind, păr argintiu,
În zi de pensie, exclam:
- Mânca-l-ar tata ! Parcă-i viu !

Eu te-as baga, de buna seama,
Dar nicidecum in epigrama
Si-ar trebui cam cinci secunde
Sa intri, insa nu spun unde!
(Atropa Belladona)

Înjurătura ta nu-i gravă
Și-n fond, tu ești la suflet bună
Iar eu, imun sunt la otravă:
Beau zilnic ceai... de mătrăgună.

Tu zici ca sunt la suflet buna
Si ca bei ceai de matraguna,
Il bei cu paiul, cu pipeta?
Ca-n cazul asta, schimb reteta!

Când văd epigramistu-n geam,
Cu ochi sclipind, păr argintiu,
În zi de pensie, exclam:
- Mânca-l-ar tata ! Parcă-i viu !
(Dan Norea)

Cum occhelarist te știu,
Ia-o Dane mai domol:
Moșul care-și pare viu,
E-n borcanul... cu formol!

Tu zici ca sunt la suflet buna
Si ca bei ceai de matraguna,
Il bei cu paiul, cu pipeta?
Ca-n cazul asta, schimb reteta!
(Atropa)

Nu cu pipeta nici cu paiul,
Beau de vei schimba rețeta;
Cum nu am dinți stii care-i baiul?
Din când în când... înmoi suzeta.

\"Moșul care-ți pare viu\"

Consolare

Cînd un cadavru îngropat e
Nu în obișnuit sicriu
Ci-n patru versuri inspirate
Acela fi-va veșnic viu!

Mai fac o precizare

Un testament prea optimist
Și am ceva de obiectat:
Când spui că-i de epigramist
Precis că fi-va contestat!

Un testament prea optimist
Și am ceva de obiectat:
Când spui că-i de epigramist
Precis că fi-va contestat!
( Tataia)

Amicilor contestatari
Eu le doresc un somn în pace,
Pe scânduri potrivit de tari
Și-n loc de perne, mii de ace!

Când spui că-i de epigramist
Precis că fi-va contestat!
( Tataia)

Din munca lui de zilier
Ion le lasă cu umor
Ce are în \"Atelier\",
Și-n pagina... \"de autor\"!

Erată: în loc de \"cadavrul\" se va înlocui cu \"răposatul\"

Din munca lui de zilier
Ion le lasă cu umor
Ce are în \"Atelier\",
Și-n pagina... \"de autor\"!
(Ion Ruse)

Îndoială

Văd că ne-asiguri însă, vezi,
Urmașii prind ca să se mire:
Că moștenirea ce-o testezi
E, din păcate, cam subțire!

Am îndoieli
(Constantin Iurascu Tataia)

Vă spun să știți ce vă așteaptă
(Zice Tataia), fără bani,
Căci sunt mai sus ca voi c-o treaptă:
Am îndoieli de cinșpe ani.

Am îndoieli
(Constantin Iurascu Tataia)

Ia uite, ce potriveli,
Ce expresii la Tataie!
Cică are indoieli,
Va să zică, i se-ndoaie!

Tataia, fin observator
Și epigramist pur sânge,
Luândute-n colimator,
Se îndoaiește sau... te frânge.

Văd că ne-asiguri însă, vezi,
Urmașii prind ca să se mire:
Că moștenirea ce-o testezi
E, din păcate, cam subțire!
(Tataia)

E-o moștenire cam subțire
Și am tăria să o spun;
Cine-o contestă-i dau de știre:
Că e stupid... sau e nebun!

Pentru Dan Norea și Ion Ruse:

(Are-ndoieli de cin\'șpe ani)
(Dan Norea)

(Cine-o contestă, dau de știre
Că e stupid,,,sau e nebun!)
(Ion Ruse)

E necesar să definesc
Să știi și tu, Norică dragă:
Eu, ca Descartes; \"Mă îndoiesc,
Deci cuget!\" Și de-o viață-ntreagă!

Din ce ne-ai spus, critici perfizi
Niște concluzii pot să tragă:
Urmașii tăi: Nebuni?...Stupizi?...
Asta ți-i stirpea, Ruse dragă?

Lui Ion Ruse căruia îi iert grosolănia replicii anterioare. Vrea s-o repare în replica prezentă cu concluzia:

(Nu pe urmașii mei direcți
Ci pe cîțiva din...Agonia.)
(Ion Ruse)

Mă faci să-ndrept azi ironia
Spre tine: faci erori prea mari:
E clar că cei din Agonia
Nu-ți sunt urmași, ci adversari.

Să nu se supere bădia;
Îmi îndreptam avertismentul,
Doar spre acei din Agonia,
Ce contesta-vor testamentul.

Interlocutorul meu mărșăluiește neclintit pe aceeași cale și-i spun:

Mă resemnez

Amice Ruse-am constatat:
Pe lîngă logică, prea zburzi
Și-al nostru meci l-ai transformat
În dialog între doi surzi!