Rotaru Mircea

LA ÎNCEPUT Am să împart cu voi aici în cer Chiar necuprinsul din lumina zilei, Ca să putem umbla în voie prin lumile de jos. Cu voi, cu toți am să împart Adâncul nopții: Cum valul cu

Vara iubirilor întârziate, Vara trecută-n nostalgii, Ca un cocor ce suspendat pe aer Îmi face semn că nu mai vii. Vară de vară te-am iubit aevea, Și vara asta tot așa; Ca o suflare ce

ÎNGERUL DIN VOI Exist în lumea asta doar prin suflet... Nu pot să mă-ntrupez și-aș vrea, Să vă ating pe buze sau pe umblet, Cu buzele din lumea mea ... Pe trupul gol purtați

Inima mea Floare de spin păzită de cer pe colină, Inima mea Floare violet În brațele soarelui. Să nu te-apropii de inima mea, Decât ca un cântec sau o suflare de vânt. Inima mea

DIALOG FÃRÃ CUVINTE Motto „Renunță la ceea ce ești și să te pregătești pentru ceea ce devii ” Acest dialog a fost transcris în timp ce gândul meu ajunsese la ușa T(t)a; este vorba despre

PRIN OCHII CERULUI Când viața mi-o privesc prin cer mă înfior, tresar, surâd, Și cred Că toate-s bune sus, acolo doar, în cer. Iar tot ce trebuie să fac E doar să cred. Când

Suntem goi Și ne umplem golul, cu ce găsim Sau mai bine, cu ce ni se dă. Suntem goi Și ne acoperim golul, cu văluri De vorbe , de gesturi, de-ntâmplări. Suntem goi

Mai aproape de sunt Mai departe de nu’s De teiul în floare De stelele sus Mai aproape de sunt Mai departe de nu’s De cei ce-au rămas De cei ce s-au dus Mai aproape de

Chiar e liniște în liniștea mea Ca-ntr-o imensă sală de bal După ce muzica s-a stins. Poți să intri, să faci câțiva pași, Eu să fiu acolo ca și când, Sufletul meu imensă sală de

Poezia lui...o clipă furată lui Dumnezeu, ca apoi să le-o dea oamenilor. Doamne cum furam cireșe, și spuneam la spovedanii, c-am furat în mai cireșe, ca apoi să fac metanii ! Doamne cum

Manole, Manole Meștere Manole Viața ta ți-o fură Oameni cu figură Fără de măsură Păcatele toate Le-oi zidi pe toate Ele trec intacte Din viață în moarte Scapă, fugi, Manole De

Jumătate din ceea ce sunt e la mine, Jumătatea cealaltă la tine în partea de soare și lună și stele, Cum să fac să mă vindec de ele ? Tu ești cel-ce-sunt-nevăzutul, Pe tărâmul de azi-ieri a

Mă ivesc într-un septembrie de viață mă alătur frunzelor ce trec într-un soi de cântec ce se-nvață despre lumea ce s-ascunde-n cerc ?! Tot ce ține-i clipa ce-mi revine pentru că-i mai bine

Motto Sunt clipe în care, ca un copil cuminte, merg cu Dumnnezeu de mână, în primăvara ce tocmai stă să vină. Prin lumea aceasta. Am coborât cu tine pe pământ ca să-nțeleg de ce ți-e

Când plec de-aici să lași în locul meu un cântec, Dealul cu valea lui să lași, în zori, Dealul alean pe care îl urcam la mama-n pântec Și îl cobor acum printre ninsori. Când voi pleca să lași

Îngerul adună-n jurul meu Așa cum câinele de turmă Adună suflete de oi Pentru Ciobanul de pe urmă. Stau adunat în văzul lui Când merg pe drumul nepăzit Cu oile din turma mea Pentru Ciobanul

Deodată Inima mi se deschide Și rămân uimit Cât de multe pot să încapă în ea. De pildă, Vara aceasta, de azi, Și împreună cu ea Toate cele cincizeci și șapte, de ieri. Nu vara M-am

Tratat în trei rânduri despre Anima Eu și cu cei ce-am fost trecuți prin ani Ne-am adunat la țărmul mării Ca să ne înțelegem, să vorbim Despre ce-am fost, Ce-am fi putut să fim. Vorbim

Tractatus de Anima Þigancă sunt Și m-am născut pe drum într-o căruță În luna mai, pe înserat, sub luna sus ivită, La margine de noapte și de cer când liliacul

Pe străzi în cabriolete suave Trec îngerii toamnei sublimi și rasați Trec îngerii cai cu îngerii doamne Pe șira spinării a mii de bărbați Jumătate toamnă jumătate copac Mă las jefuit

Realitate, dac’ai fi un zmeu, Mască mi’aș pune ca să nu’mi vezi frica, Dar zână tu, ce-de-nimic-nu-ți-pasă, M’ademenești cu noaptea ce se lasă. Realitate, dac’ai fi bărbat, M’aș

Un soi de colindă pentru cele cinci anotimpuri. Deschide-Þi inima Ca Dumnezeu să privească la iubirea Ta ! Să mergem dinspre nu spre da, Să ne luăm destinele cu Noi, În