Jurnal
Cancer
1 min lectură·
Mediu
Înfrigurat își numără bețele strâmbe
scrijelite pe-un perete îngălbenit de ani.
Îi e frică dar e resemnat.
Încă două semne și va trage linie.
Ezită, amână momentul în care-și va spune
că putreziciunea-i va cuprinde tot trupul
repede, cu ură și furie
ca un corb care smulge-nfometat
din măruntaiele unei mortăciuni.
Inspiră adânc și simte duhoarea morții
care se răspândește în întunecata cameră.
Nu e ultimul suflu.
Mai are două zile în care-și va târî corpul chelit
de durere și de boală.
Tremurul sfârșitului îi traversează corpul
până la ultima unghie ca o electrizare.
Închide ochii.
Așteaptă.
043591
0
Tema cred ca ar fi imposibiltatea fiintei umane de a se impotrivi destinului a bolii intr-un sfarsit totul se degradeaza. Un poem al resemnari si al bolii.
Felicitari!