Atunci. Acum.

Și-acum luna strălucește și buzele-mbibate-n oxid de fier se topesc în amintirea acelui sărut. Degetele traversau pe pielea-mi dornică, se opreau în dreptul sânilor ca la semafor, așteptând încuviințarea tacită. Respirația ta cobora sacadat ca un tren pe calea ferată a spatelui meu. Vorbe nedeslușite și gânduri neterminate vedeam în ochii tăi abia licărind intr-o rază stingheră de lună nespus de plină. ... mă descalț ușor de pantofii roșii. pășesc plutind în timp ce rochia de mătase rămâne încet în urmă. Mă privești. E iar lună plină.