Jurnal
Fantasmă
1 min lectură·
Mediu
Brațul de mult tăiat doare încă.
Niciodată fantasma nu mă va părăsi.
Persistă și stoarce lacrimile torturii.
...
Mă trezesc și acum stând pe ea,
credeam că amorțise doar,
arunc un ochi și zăresc iar carnea lăsată de 20 de centimetri, total inutilă.
Viața se scurge odată cu secreția aproape albă amestecată cu sânge pe care nu o mai pot ascunde sub nici un chip.
...
An după an toate-mi sunt tăiate.
Ciudații aceia cu măști albe
ajung chiar să-mi smulgă aripile
și să scormonească după inimă,
ca apoi sa mi-o ciopârțească.
Aceea, dintre toate,
doare cel mai tare.
033.745
0
Sunt câteva imagini faine în acest, dar și câteva expresii clișeice cum ar fi
\"lacrima durerii\", ideea că \"inima doare cel mai tare\".
Expresia \"persistă și smulge lacrima durerii\" mie mi se pare un pic forțată.
În schimb, idea cu ciungul fără un braț din primele 2 versuri, eu cred că, dezvoltată, ar da o altă înfățișare poemului tău.
Desigur, e doar părere.
Cu prietenie,
Eugen Bot