Poezii

Pe cărarea din pădure Pe sub cetina de brad, Printre-ntinșii rugi de mure Unde curge-un râu în vad, Ascult glasul apei line Ce curge la vale-ușor, Îngânându-se cu mine Într-un cântec de

Și dacă tu m-ai fi-nțeles De ce am suflet trist, De ce mă duce pasu-ades Pe-un drum prea greu, sinist, Atunci iubirea rămânea Și-n pieptul plin de dor, O inimă mereu bătea Cuprinsă de

Când plec seara la culcare Obosit, extenuat, Liniștea atunci îmi pare Crudă, de nesuportat. Aș dori să-mi dai iubirea, Să te strâng la pieptul meu, Și uitând de toată lumea Să mă-mbăt

De fericire de-mi vorbești, Nu pot să te ascult. Cred mai degrabă că glumești, Asta a fost demult! Iubirea? - Am simțit-o doar Ca superficială, Nimic mai dur și mai amar, Căci n-a fost

Privind în urmă anii ce-au trecut, Revin în minte-mi șir de suferinți. Văd viața-mi tristă, cine-ar fi crezut Că zâmbetul ți-e fals și că mă minți! Eram parcă oarbă, te iubeam nespus, Speram

Primăvara, dulce anotimp, Te-am așteptat de-atâta timp Ca să revii ca altădată Și să trezești natura moartă! Cu tine viața-ntinerește: Frunza-n codru înverzește, Oamenii ies pe ogoare Gâze

Tu, trecător prin astă lume, Privește drumul ce-l alegi Și nu uita că totul costă Și peste toate-s numai legi. De-i trece falnic, fără frică, Sfidând ce întâlnești în cale, Ai să plătești cu

Când mâna tu mi-ai cerut Mi-era teamă, te-am respins Dar așa rău mi-a părut Și o jale m-a cuprins. O! vino iar la mine, Întoarce-te, mă iartă, Asta-ți ceream, știu bine, În Cișmigiu,

Cu adieri de frunze moarte În suflet toamna îmi pătrunde, Ascult vrăjită al lor cântec Și o beție mă cuprinde. Și-n dansul frunzelor prin aer, Cu suflet trist, îndurerat, Pășesc alături de

Când aștern aceste rânduri, Sufletu-mi amarnic plânge Și-un imens ocean de gânduri Fruntea-ntreagă îmi încinge. Rele, bune, laolaltă, Toate prin minte îmi trec Inima-mi în piept

Mândră țară, plai frumos, Ce-aș putea să-ți dau eu ție Azi, în zi de sărbătoare, Când ești o gingașă floare? Am să-ți dau flori din câmpie Și fiii tăi cu mândrie Cunună să-ți

Departe, iubito, de făptura ta, Rămân de-a pururi singur cu-a mea jale. Și mă topesc că nu mai ești a mea, Tânjesc după săruturile tale! De-atâta tristețe mi-e sufletul plin, Că simt cum

De ce în suflet nu mă porți La fel ca altădată? De ce, de ce-avem două sorți Și-o viață blestemată? De ce e ură între noi Când mi-ai jurat iubire? De ce, de ce de-atâtea ori M-ai depărtat de

Cu suflet trist, cu inima pustie, Priveam spre banca ce știa o taină. Păstram în suflet amintirea vie A nopții reci, cu plânsete în toamnă. Era tarziu... și-n liniștea deplină, Stăteam

Ziua este pe sfârșite, încă nu s-a terminat, Rând pe rând se-ntorc acasă muncitori de la arat. E frumos afar' și bine, soarele a asfințit, La căsuța dintre câmpuri o lumină s-a ivit. Vântul

Când privesc 'napoi în viață, Văd trecutul - un calvar, O prăpastie în ceață, Un vis urât, un coșmar. Suferinți lungi și amare, Toate se îngrămădesc Și îmi ies mereu în cale, Sufletul îmi

Un dor nebun mi-ndreaptă pașii către tine, Și-alerg cu disperare-n noapte, e târziu. Un glas mă strigă parcă: vino lângă mine! Eu vin, dar nu e nimeni, totul e pustiu... Și rătăcesc târziu prin

De ai succese mari în viață Și crezi că nimeni nu-i ca tine, Iar drumul care-l ai în față Are doar cărări senine, Privește la acei sărmani Desculți, în zdrențe, cerșetori, Lipsiți de hrană și

Fără tine, viața-mi pare Mult prea grea și fără sens, Un imens ocean de haos, O lume de ne 'nțeles. Steaua ta demult apusă Sufletul mi-a răvășit, Toata viața te voi plânge Dar zadarnic... ai

Departe sunt de tine, Azi totul ne desparte, Visam să fii cu mine Și dincolo de moarte. Nimic să ne despartă, Nici tainicul mormânt, S-avem aceeași soartă, Același leagăn sfânt. Visam la

De ziua ta, mămica mea iubită, Eu îți doresc o viață fericită. Tot aurul din lume de ți-aș da, N-ar prețui atât cât iubirea ta. Cu zâmbet cald și plină de iubire, Tu greul vieții-l porți

Când printre vii nu voi mai fi, Atunci când eu voi fi pământ Și chipul nu-ți mai pot privi, O, suflete pribeag și sfânt, Tu să nu plângi să te-ofilești Și să nu suferi niciodată, Ci flori

Doar vorbe-n vânt tot ce mi-ai scris. Noi, fericiți? e doar un vis, Închipuiri și amăgiri, Opuse-s ale noastre firi. Suntem doi poli: un sud si-un nord Distanți și reci ca un fiord. Ne-am

Sunt mulți ani de-atunci, e-o vreme-ndepărtată... O vreme ce-a scris cu litere de aur Istoria de veacuri cu al ei tezaur În care se-oglindește o țară minunată. Sunt mulți ani de-atunci, ani

Spune-mi, Dunăre zglobie cu valurile-ți înspumate, În lungul drum ce îl străbați prin multe țări încântătoare, În învolburata-ți apă, câte vieți ai înghițit oare, Câte suflete și inimi lăsat-ai

Ai plecat de lângă mine Ah, ce mult eu te-am iubit! Crezi acum că-ți e mai bine Să fii singur, făr' de mine, Să fii singur, părăsit? Ai plecat de lângă mine, N-ai știut să