Poezie
Cât de mult
2 min lectură·
Mediu
Ziua este pe sfârșite, încă nu s-a terminat,
Rând pe rând se-ntorc acasă muncitori de la arat.
E frumos afar' și bine, soarele a asfințit,
La căsuța dintre câmpuri o lumină s-a ivit.
Vântul parc-abia mai suflă, poate că a obosit,
Și copiii de pe stradă parcă s-au mai potolit.
Se aude o căruță: e un călător pribeag
Însoțit de-un chipeș tânăr, de odoru-i cel mai drag.
Stau pe scaun lângă sobă așteptând ca tu să vii,
Zadarnică-i așteptarea, nopțile-mi sunt tot pustii.
O lumină prin fereastră s-a oprit pe chipul meu,
Este luna; mă privește aidoma ochiului tău.
Neliniștea mă cuprinde și un dor îl simt în piept,
Este focul de iubire, nu pot să te mai aștept.
Las odaia încălzită și grăbesc pasul mereu
La căsuța dintre câmpuri însoțit de doru-mi greu.
Inima-mi în piept zvâcnește, parcă a înnebunit
De atâta dor săraca; însă nu a istovit
Să tot bată. Zăresc parc-un ochi de geam slab luminat
Devenind tot mai puternic, căci eu m-am apropiat.
Și te văd, ești la fereastră; ah! ce chip încântător,
Nimeni nu poat' să m-oprească, lângă tine vreau să mor.
Te răpesc în noaptea asta, vii cu mine, ești a mea,
Vom pleca în lumea largă, ș-om trăi alăturea.
Poarta 'naltă-o sar de-ndată, iute vin la geamul tău,
Semne-ți fac, deschizi fereastra, dar îmi spui: îmi pare rău,
Tata nu vrea să-și mărite fata c-un băiat sărac!
Ce-aș putea să fac eu oare, dacă lui nu-i ești pe plac?
Nu mai sta așa pe gânduri, știi și tu că te iubesc
Însă vorba tatii vine: nu pot ca să părăsesc
Casa și averea toată și pe tin' să te urmez,
Bogăție nesfârșită, asta-mi vreau, așa visez!
Suflet, plângi? te rog, fii tare, lasă, nu te frământa,
Uită ce-ai mai scump pe lume, n-a fost ea să fie-a ta.
Hai, încearcă să revii, nu mai gândi la ce-a fost,
Suferi, văd, și nu e bine, nu mai are nici un rost.
001.376
0