Poezie
Păun(emin)esciană
1 min lectură·
Mediu
Ți-aș fi dorit, edulcorată Românie,
înfipt-așa de-adânc în Porțile de Fier,
un recviem țesut în cruci, o iie,
din dalbe flori și lerui ler.
Mi-aduc aminte aluatul, grâu și miere,
de bătăturile de mame frământând
și hăul dintre buzele stinghere,
din visul de sărut rămas flămând.
Ai amuțit, dulce prigoană, arsă,
când zahărul din noi s-a-mpuținat,
când în colacul de Crăciun -ce farsă-,
doar zaharina ne-amintește ce-am uitat.
Păstrez fotografii, în mine-s prunc,
tu tată Burebista, decebalic Sfânt;
la mal de Dunăre încerc s-arunc,
în valuri rădăcini plângând pământ.
Mor fără frunze teii din Copou,
banca Mihaiului sub ei se frânge,
ajuns-am robi coșmarului de nou;
dorul de flori, în vază mi se stinge.
02904
0
Ritmul mai scârțâie,
cum e la Ai amuțit, dulce prigoană...
Plenar însă,
felicitări!