Mănânc și scriu; desculț...
- popor de abator -
Când m-am născut, mi-a fost întâie țara mea, zăbala,
apoi încet mi-a fost căpăstru curs de râuri reci
și poate prea devreme strâmbă șaua
cu pinteni lungi din cizme noi și vechi.
Încălecat și scuturat, și rupt la gură,
biet armăsar morman de balegă, uscat,
cu ochi încețoșați de bici și zgură;
nu-i gust de mere-n talpa de argat.
Apoi m-au înnodat împleticit de iapa mumă,
să-nvăț ce-nseamnă bătăturile de plug;
târziu, la iarmarocul mânjilor de rasă,
văzui că orzul nu-i pentru slujbași la jug.
De paști, am înțeles că mucegaiul nu-i magiun de prune
după crăciunul mucilor în țurțuri înghețați,
că n-am avut potcoave la fătarea-n lume,
și numai caii popii-s Darie, sătui și îmbuibați.
Anii s-au dus trăgând, căruță și caleașcă,
ne-nțelegând ce caut într-o zi legat la un peron,
bătut dintr-un palton, stâlcit dintr-o rubașcă,
cu coaste rupte, damblagite de baston.
În întunericul vagonului comun, și ceva paie,
orbecăind ca unul dintre cei puțini și mulți,
pierdut în amintirea apei fără zoaie,
a pruncilor și mânjilor desculți.
------------------------------------------------------------------
Aștept să se oprească trenul într-o gară,
să-mi fie drept, minutul când cobor,
să-mi hotărăsc întâia eu, și-apoi tot eu ultima oară,
în neamul meu, popor de abator.
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 199
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Romulus Câmpan Maramureșanu. “Mănânc și scriu; desculț....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/romulus-campan-maramuresanu/poezie/14170965/mananc-si-scriu-descultComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
SVSVStanica Ilie Viorel✓SVsau, când te-am întâlnit
ai avut ceva intervenții și atunci am citit ce ai mai scris
sau, posibil, ai postat ceva…
cel puțin, prima strofă, îmi pare că am citit-o, tot la tine
ori, ceva asemănător
oricum, e un poem care convinge,
mă face să simt nevoia să fiu acolo, pe peron, să-mi cer iertare
ca și când aș fi vinovat pentru toate suferințele celor cu dus și întors
senzația e aceeași, ca după ce citesc Sergentul, a lui Alcsandri
eu n-am trăit “aventura” și nici n-am făcut ceva să împiedic astfel de suferințe
de acee…
RMTe asigur că nu ai visat.
După ce am postat (cu rețineri) versiunea originală -de mai jos- a acestui poem, am realizat la recitire/recitiri că am postat de fapt cavalcada de frânturi pe care inspirația mi le pune la dispoziție, pe care conform modalității mele de scriere, le (re)amalgamez în versiuni pre-finale, finale, etc.
Reținerile amintite mai sus au originat în dificultatea de a hotărî dacă ”întregul” pe care îl simțeam, trebuie frământat mai departe până la o muzicalitate ritmică ca cea a versiunii finale, sau rămâne în vers alb.
Îți mulțumesc din suflet pentru apreciere, pe care mă simt obligat să o onorez cu postarea în acest răspuns a versiunii originale, retrasă cu câteva zile în urmă.
Cu respect,
rcm
”Mănânc și scriu; plâng...
Când m-am născut, mi-a fost întâia țara mea, zăbală;
apoi încet mi-a fost căpăstru curs din râuri reci
și poate prea devreme strâmbă șa.
Încălecat, și scuturat, și rupt la gură,
biet armăsar, morman de balegă, uscat.
Apoi m-au înnodat împleticit pe lângă iapa mumă,
să-nvăț ce-nseamnă bătăturile de plug,
ca mai târziu la iarmarocul mânjilor de rasă,
să-nvăț îndepărtarea sacului de orz, al lor,
și că potcoavele-s încălțămintea robilor.
De paști am înțeles că mucegaiul nu-i magiun de prune,
după crăciunul mucilor în țurțuri înghețați.
Anii s-au dus, irelevant trăgând căruță sau caleașcă,
neînțelegând ce caut într-o zi legat la un peron.
În întunericul vagonului comun și ceva paie,
orbecăind ca unul dintre cei puțini sau mulți,
aștept să se oprească trenul într-o gară.
E neamul meu ”popor”, sau ”abator”?”
----------------