Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Lie Ciocârlie

1 min lectură·
Mediu
Vor veni în fața ta pe vârful picioarelor
îți vor vrea aripile cum vrea furul icoana din altar
să ne rugăm mereu până vom semăna cu cerul
pentru aripi să ne rugăm
și pentru valuri
pentru munți și pentru prunci
să batem clopotul poate trezim îngerii
să respirăm frumoasa mea,
prin frunzele cuib
poate suntem vinovate de prea multă iubire
sau de prea multă vreme
noi știm împărțirea dureroasă
și alunecarea prin ierburi arse
prin noi se răsucesc balade
și se lustruiesc pietrele
vino să-mi fii simplitate
hai să-ți fiu gură
vom învăța adunarea
și zborul împreună
002.479
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
19
Actualizat

Cum sa citezi

Romita Malina Constantin. “Lie Ciocârlie .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/romita-malina-constantin/poezie/14039364/lie-ciocarlie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.