roman marius deutu

blânda caldura a fulgilor ce cad și liniștita ninsoare a poveștilor bunicii

o ultimă noapte petrecută în părul tău mirosind a lacrimi, o ultimă noapte de iubire tomnatica între palide raze o ultimă noapte în care între două secunde să-mi cer iertare că te iubesc

Toamna îmi curge verdele prin oase, Încă mă mai joc de-a v-ați-ascunselea cu amintirile Și plâng lumină peste anii tăi. N-am să-ți arunc banalul \"te iubesc\" Am să-ți incolacesc \"eu\"-l cu

iubirea mi s-a scurs in lacrima ce-mi bântuia obrazul căutând drumul spre tine . m-ascund într-un tablou semnat Dali să văd verbul a fi dintr-o altă perspectivă și tac o mie de cuvinte , ca

mă-ntrebi de ce, și cum, și cine ? dar oare unde ? și de când ? mă-ntrebi de-i alb, ori greu, ori bine, ce-i sufletul, de am vreun gând ... telurică bucată zee cât de plăcut mă

s-a năruit cuminte ... valențele apoteotice s-au micșorat , până la stingere . în virtutea inerției , îți mai caut izul prin molozul ce-mi zâmbește șlampăt : \" - trezește-te ! să poți

ma-ntreb si eu ca orice bipeda cugetatoare : - daca acest site functioneaza cu titlul de atelier atunci de ce nu se argumenteaza trimierea textelor la sectiunea \"atelier\" ? - daca site-ul

atinge-mă cu umbra lacrimii , să-ți simt tremurul privirii alunecîndu-mi pe suflet , să simt libertatea pentru o clipă , mare , cît un ciob de lumină . și daca e sa doară ceva , vreau să

te-aștept și azi, ca și întâia oara, chiar dacă azi ai ghiocei în păr, să-mi mai șoptești așa, ca într-o doară, că dragostea-i captivă-n flori de măr și că mimând un cuplu, doi amanți, de fapt