Roman Anamaria

Ramona,
mă bucură revenirea ta pe paginile mele.
Da, Constantin își visa \"devenirile\" ajutat fiind de șansa de a putea visa la \"rădăcina\" Coloanei fără sfârșit. Și, chiar dacă nu am spus, sunt convinsă că toți cei care ați citit acest text știți că \"băiatul\" a reușit... a atins stelele...
Sunt puțin îngrijorată că, nu știu de ce, chiar și atunci când prezint o \"istorioară\" cu final fericit, tot patetică sunt... Nu cred că mă voi vindeca vreodată!
Mulțumesc, Ramona.
cu prietenie,
anamaria

Tincuța,
bine ai venit pe pagina mea! Faptul că pulsezi împreună cu povestea acesta mă bucură nespus. Sunt convinsă că tu știi că fiecare lucru, oricât de neînsemnat, are sufletul său... așa ca \"omulețul din puzzle\"... :)
cu prietenie,
anamaria

scuze,
\"cincizeci\", evident!
Iar am fost cu capu-n traistă! :)
anamaria

Fină autoironie, comic de situație dar mai ales \"năucitorul\" comic de limbaj, expunerea într-o manieră atât de personală (\"Nu de alta, dar apartamentul meu de două camere e foarte posibil, cum am intuit de la-nceput, ca azi să aibă trei.\")... totul m-a cucerit! Nu sunt în măsură să emit critici pe marginea unui text. Dar pot să spun dacă îmi place. Teribil cât îmi place!
Te felicit și îți mulțumesc pentru text. Și te-aș mai anunța ceva: ești prietenul meu! Știi tu cum... \"în proporție de cinzeci la sută\"...
anamaria

Daaa... noroc cu \"google\" care m-a ajutat să-l \"cunosc\" pe Emil Dogaru. Mulțumesc pentru clipele de lectură pe care acele pagini mi le-au prilejuit. Evident, am zâmbit mult.
E adevărat că acum sunt puțin stânjenită, dar încerc să depășesc această clipă, amintindu-mi: \"Clipele de cumpănă pe care ți-e dat să le înfrunți într-o viață, odată depășite cu bine, se situează apoi pe locuri fruntașe în topul amintirilor.\" (Emil Dogaru - Norocosul teoretician)
Voi continua, deci, pe linia începută, convinsă fiind că respectul nu se rezumă la formula de adresare... și, din câte îl cunosc pe Emil Dogaru, și el apreciază conținutul, iar nu eticheta.
...și mă bucură reciprocitatea de care faci vorbire mai sus... și o doresc plină de sinceritate...
anamaria

Emil,
am să-ți mulțumesc aici pentru atenția pe care ai acordat-o scrierilor mele și pentru semnele pe care, plăcut surprinsă, le-am găsit pe unele pagini. Faptul că afirmi că scrisul meu \"îți merge la suflet\" mă copleșește, pur și simplu! Dar sunt sigură că vrei să mă încurajezi, așa că revin cu picioarele pe pământ...
...și îți fac o mărturisire: ai dreptate cînd spui că autorul e sufletul meu și nu las loc \"corectorului\" rațiune. S-ar putea spune că e \"păcatul meu\" acest suflet... acel \"ceva\" pe care fiecare dintre noi trebuie să ni-l ducem, oricât de greu ne-ar fi. Și mai știu că, uneori, sunt excesiv de patetică... ceea ce nu e deloc \"la modă\". Doar că eu numai așa simt că \"mă eliberez\"...
Oricum, îți mulțumesc pentru zâmbetul \"De 1 iunie\" (chiar dacă \"obosit\", cum spui)... și daaaa, știu că \"tragedia este că rămânem tineri\" dar și asta face parte din viață... din noi... Nu-i așa?
mulțumesc din nou,
anamaria

Ei, da!
Primul meu an de stagiatură - 1985. Foarte, foarte multe asemănări. Camera de oaspeți... salteaua cu \"gângănii\"... toaleta... brrrrr! Și totuși, cât umor de bună calitate! Felicitări!
Face și asta parte din viața noastră. Mulțumesc pentru amintiri.
anamaria

Oh, scuze! Fraza ce dorisem să o citez era: În timp ce Dumnezeu poate oferi, vezi expresia \"i-a dat Dumnezeu gândul cel bun\", sau poate lua, ca-n sintagma \"i-a luat Dumnezeu mințile\", diavolul întotdeauna ia și nu cu măsură, ci cu totul, \"l-a luat dracul\".
Nu înțeleg ce s-a întâmplat, acolo. Nu a apărut în întregime.
Scuze și mulțumiri.
anamaria

Am parcurs cu plăcere \"teoriile tale\" și apoi am revenit la aceasta care m-a cucerit, pur și simplu! Începe într-o notă gravă (\"După părerea lui, acolo, Sus, nu era nimeni. Sau, mai bine zis, nimeni cu asemenea preocupări.\") care mi-a indus sentimentul neputinței de care ne izbim deseori noi, oamenii... apoi, treptat, zâmbetul mi-a apărut în colțul gurii și am sfârșit prin a izbucni în râs la: \"În timp ce Dumnezeu poate oferi, vezi expresia , sau poate lua, ca-n sintagma , diavolul întotdeauna ia și nu cu măsură, ci cu totul, \".
Te-aș întreba... Îți place Paler? Eu îl ador. Îmi pare că găsesc la tine unele urme de autoironie, autopersiflare care, nu știu de ce, mă sensibilizează ori de câte ori le întâlnesc în scrieri. Paler considera autoironia ca fiind remediul cel mai potrivit împotriva nefericirii... și \"abuza\" de această plăcere a sa ținându-le conferințe moliilor, pe diverse teme. Mi-am amintit de asta când am citit în \"Teoria compromisului\" că teoreticianul recita din Aristotel \"cu voce tare, singur fiind\".
Sigur, poate am greșit în comm-ul făcut... am expus ceea ce am înțeles eu...
Și am vrut neapărat să mulțumesc pentru plăcutele clipe de lectură.
anamaria

florian,
am intrat pe textul tău \"împinsă\" fiind de comm-urile lui Emil. Și după ce l-am citit, am vrut să-ți las un semn. Să-ți mulțumesc pentru zâmbetul stârnit. Și să ți-l întorc. Uite: :)
Felicitări! În ceea ce privește perfecțiunea... hai, să nu zicem că nu există... să spunem doar că o găsim greu. Altfel n-ar mai avea niciun farmec...
cu prietenie,
anamaria

Am trecut din nou pe aici și, recitind, mi-am văzut greșeala. Îmi cer iertare pentru forma articulată \"lotrii\", care nu avea ce să caute în comm-ul meu. Din păcate, nu am posibilitatea să corectez.
Iertare, deci, și felicitări pentru text!
anamaria

Așa este, Iulia. E vorba de viața noastră. Am vrut să surprind și faptul că, până în ultima clipă, acordăm prioritate lucrurilor pe care le considerăm importante... gândim că pentru noi mai avem timp... doar că timpul ne ajunge întotdeauna din urmă.
La urma urmei, povestea mea nu e chiar așa de tristă. Bătrânul ajunsese la capătul \"din partea de răsărit a satului\" și s-a făcut înger... :)
îți mulțumesc pentru trecere și pentru cuvinte.
cu prietenie,
anamaria

O frumoasă poveste cu și despre lotrii, poveste ce abundă în potriviri de cuvinte atât de expresive, încât cititorul are senzația că e acolo, pe potecile tainice ale munților...
Am reținut: „vorba starostelui fu atât de pornită, încât Hristea avu senzația că îl despicase în două...” ori „fereastra ca un ochi de lumină...”
Și, da, am găsit aici un parfum al altor timpuri... un plăcut parfum al hârtiei desenată cu litere frumoase și așezată între două coperte pe care le deschizi cu emoție... un „ceva” mai „altfel” decât „câmpul” modern al monitorului, parcă...
am citit cu plăcere,
anamaria

Doru Emanuel,
te felicit și eu (chiar dacă târziu) pentru premiu și profit de ocazie să-ți mulțumesc pentru plăcutele clipe de lectură ce-mi sunt prilejuite de trecerile mele pe aceste pagini ale tale... chiar dacă nu las semne...
Sper să-ți împlinești visul. Ai scris că îți dorești să fii un nou Labiș. Atunci, așa să fie! :)

Emil Dogaru, sunt plăcut surprinsă de comentariul făcut textului meu. Îți mulțumesc pentru aprecieri. Adevărat, deși am prezentat doar ultimele ore din viața bătrânului, am încercat să-l fac pe cititor să înțeleagă personajul ca și cum l-ar fi cunoscut demult... E, de asemenea, foarte adevărat că am „boala” metaforelor... am unele texte aproape „sufocate” de aceste figuri de stil... încerc să mă „vindec” :) Și da, cred că ar trebui să înlocuiesc nominativul cu vocativul, ar suna mai „adevărat”. Doar că asta ar însemna ca textul meu să treacă iar la „verificare”... așa că am să amân această înlocuire... Din nou, mulțumesc pentru cuvinte. Le iau ca pe o încurajare.
Domnule profesor Emil Iliescu, mulțumesc pentru încrederea dumneavoastră în puterea mea de „a da cuvântului mireasma poetică și greutatea semantică”. Și pentru îngăduința cu care vă aplecați asupra textelor mele. Bătrânul acesta are ceva din bunicul meu... și ceva din tatăl meu... și are ceva și din mine. Dar mi-a fost inspirat de mulți bătrâni din satul bunicilor mei. S-a întâmplat sâmbăta trecută (a fost sâmbăta morților) când la țară fiind, pentru a-mi comemora și eu morții rămași prin țărâna satului, am văzut bătrâni care urcau cu greu „Dealul tânăr” (așa se numește dealul lor cu morți!) pentru a aprinde o lumânare la capul celor dragi și duși... Mulțumesc mult pentru oprirea asupra textului meu și pentru sensibilitatea comentariului...
Maria, mă bucură trecerea ta pe aici. Îți mulțumesc pentru cuvintele lăsate. Doresc doar să-ți spun că „nea Grigore” era cârciumarul la care credeau tinerii că ar fi băut bătrânul. Bătrânul era... bătrânul... atât... Mulțumesc, Maria!
Ramona, trecerile tale sunt mereu scurte și la obiect. Surprinzi esențialul în puține cuvinte... eu fac, deseori, risipă de ele (cuvinte)... Și, oricum, tu ești specială pentru mine. Doar ești primul meu critic de pe „agonia” :) Mulțumesc, Ramona!

Dacă suntem făcuți după chipul și asemănarea Sa, dacă El știe că uneori ne e greu, dacă simte ceea ce,uneori, ne sfârtecă sufletele nătângi pe care El ni le-a creat... înseamnă că Dumnezeu plânge, câteodată... și nu e corect să ne răzvrătim...
Poate și pentru noi e hotărât, totul, \"de la facerea lumii\"...
Atâta doar că, asemeni fiului văduvei lui Nain, trebuie să ne plătim fiecare înviere cu încă o moarte.

Maria,
iartă-mi întârzierea acestui răspuns! M-am supărat puțin pe nepriceperea mea de a așeza în versuri frumoasele și tristele trăiri pe care le-am avut când am scris aceste cuvinte... și nu am mai trecut o vreme pe aici...
îți mulțumesc că ai găsit imagini care ți-au plăcut... înseamnă mult pentru mine...
cu prietenie,
anamaria

Mulțumesc pentru oprirea pe textul meu și pentru cuvintele lăsate aici, domnule profesor! M-au emoționat.
E adevărat, She e o bucățică din mine așa cum este și fetița aceea care mă tot însoțește pe drumurile mele... indiferent pe unde m-ar purta ele... Ea gândește ca și mine și deseori amestecă realitatea cu frânturi din poveștile copilăriei. Îmi recunosc la „așa nu!” o doză exagerată de sensibilitate de care tot încerc să mă „descotorosesc”... cam așa cum ai face cu un geamantan greoi și inutil pe care l-ai „uita” cu drag într-o gară. Degeaba! Cei de la „obiecte pierdute” mă găsesc întotdeauna :) iar eu trebuie să îmi port poverile mai departe...
Mulțumesc și pentru sugestia făcută, mă voi gândi la un cuvânt mai potrivit.
cu recunoștință,
anamaria

Sunt copleșită, Alberto M. Popescu!
Am încercat să așez în text câteva trăiri care m-au \"bântuit\" în toamna aceasta: un fel de luptă între contrarii din care, până la urmă, se pot naște lucruri frumoase. Așa cum lupta dintre iubire și ură a creat - nu-i așa:) - universul... La urma urmei, poate că nici toamna nu e chiar sfârșitul: în fructe sunt sâmburii unor noi începuturi... ai unor noi primăveri...
mulțumesc pentru trecere, pentru cuvinte, pentru semn și pentru aripile tale (te citesc cu multă plăcere!)
tot foarte amical,
anamaria

Maria,
am imaginat persoanele cu \"aripi mari\" ca fiind acele persoane care mă uimesc cu ceea ce fac, cele care îmi înfrumusețează viața atunci când intru în contact cu ceea ce ele crează... eu mulțumesc tuturor celor ale căror creații mă fac să vibrez și îți mărturisesc că sunt demodată și deseori lăcrimez în contact cu aceste frumuseți spirituale...
Îți mulțumesc și ție că ai trecut pe aici și pentru semnul lăsat, deopotrivă...