pastișă la toamna care a venit

uneori

prin noi trec copii încolonați

ținându-se de mâini

ne trag de suflete

hei, priviți-ne, suntem aici

în ochi ne apar sclipiri ciudate

în care se îngrămădesc toate amintirile,

ne punem mâinile la spate

arătăm că suntem cuminți

n-am stricat nimic

nu noi suntem vinovați de toată dezordinea asta care ne umple viețile,

îl privim pe copilul din noi cum aranjează covorul sub pasul păpușii care încă învață să meargă

și ne întrebăm unde ni s-au despărțit drumurile

și când i-am spus gata, de acum sunt mare, nu mai vin aici să mă joc

târziu

înțelegem că am greșit undeva

și dacă nu mai suntem în povestea copilului

nu mai suntem adevărați

suntem doar măști,

El e singurul adevăr