Poezie
copacul
1 min lectură·
Mediu
nu-mi frânge ramul
când iarna-l desfrunzește
aruncându-l pe foc
fără teama
că-n inimă nu-mi mai pulsează geamăt
viscolit de regrete
nu-mi călca nici peste frunze
ocolește-le tristețea identică cu acest anotimp
avid de clipe calde
pășește pe lângă sufletul lor
vibrând odată cu ele-n simfoniile adierilor
speranță
oprește-te apoi aproape de trunchiul meu gol
lăsându-ți amprentele pe el
ca niște mângâieri
să-mi topească ninsorile
de dragul copacului ce-am fost
când ți-am adus în suflet
odată primăvara
002427
0