Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Stâlpul infamiei

1 min lectură·
Mediu
Aș agăța de stâlpul infamiei, timpul.
L-aș spânzura de toate clipele pierdute,
când nu rosteai un cuvânt.
Poate, doar o mică clemență aș avea
intuindu-ți nerostirile.
Aș agăța de stâlpul infamiei, pudoarea.
Aș acuza-o de complicitate și obstrucționare
a tuturor pornirilor mele, nemanifestate vizibil,
ci numai câteodată, pe furiș, într-o lume invizibilă.
Aș agăța de stâlpul infamiei, cunoașterea.
Aș găsi-o vinovată de înaltă trădare
a inocentelor trăiri, din vremea când
omul nu cunoștea încă, frunza viței de vie.
Aș agăța de stâlpul infamiei, ispita.
Poate puțin grăbită a-i atribui o condamnare,
aș eticheta-o ca o molimă,
care împrăștie virușii tentației.
Uneori i-aș absolvi păcatul știind
că, pornirile-i emană din dragoste.
21 septembrie 2010
001.230
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
113
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

Rodica Lupu. “Stâlpul infamiei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-lupu/poezie/13954953/stalpul-infamiei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.