Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

S-a încheiat Festivalul Național de Epigramă „Nicolaus Olahus” ediția a X-a

(informare „la cald”, din partea organizatorilor)

5 min lectură·
Mediu
În perioada 4-5 iunie 2010 a avut loc la Sibiu gala finală a Festivalului Național de Epigramă „Nicolaus Olahus”. Cu acest prilej s-au anunțat și rezultatele concursului de epigrame desfășurat în cadrul festivalului.

La concurs au participat 78 de epigramiști, din care 3 din Republica Moldova, 1 din SUA și 1 din Anglia, în numărul menționat nefiind inclus niciun membru al cenaclului sibian, sau cu domiciliul în județul Sibiu (dacă, așa după cum se procedează în alte cenacluri, îi număram și pe sibieni, fără să îi clasificăm și să conteze la premii, numărul participanților ar fi depășit suta, ceea ce ar fi constituit un record, dar nu s-a urmărit obținerea de recorduri...);

Concurenții au trimis 2 epigrame la tema „Absolut din întâmplare” și 2 pe teme la liberă alegere.

Juriul a avut următoarea componență: președinte – Nicolae Mihu; secretar – Ștefan-Cornel Rodean; membri – Nicolae Munteanu, Sever Purcia și Gheorghe Șchiop.
În evaluarea rezultatelor finale, în clasificarea concurenților și în stabilirea câștigătorilor s-a avut în vedere punctajul total obținut la toate cele 4 epigrame.

În urma centralizării punctajelor s-au stabilit următorii câștigători:
- premiul I – Gheorghe Bălăceanu, din Iași;
- premiul II – Gheorghe Constantinescu din Brașov;
- premiul III – Constantin Cristian din Galați;
- mențiune – Ionuț-Daniel Þucă din Medgidia.

Cele 4 epigrame trimise de Gheorghe Bălăceanu:

Comparație nepotrivită

Pe-aleși, întâmplător, de-mi vine
Cu boii să-i compar, greșesc:
Că nu muncesc la fel de bine
Și nici ca dânșii nu gândesc!

Previziune

Din întâmplare – spun bătrânii –
Va fi și-un vânt de primăvară,
Când mult s-or bucura românii...
De vor mai fi atunci prin țară...

Epigrama

Din versuri fin amăgitoare,
Constați că după ce „te-nnoadă”,
Inteligența sclipitoare
La fel ca-n viață, stă la coadă.

Critică nuanțată

Și cum îl critici are-un rost,
Nicicând confuzii nu încap:
Intransigent, când capu-i prost
Și tolerant, când prostu-i... Cap!

Selecție din epigramele trimise de Gheorghe Constantinescu:

Înghețarea speranțelor

Nu-i o simplă întâmplare
Și era de prevăzut,
Când avem la guvernare,
Azi, un ZERO ABSOLUT!

Ca Prim-Cosaș

Domnul Boc ne-a tot lovit
Cu accize, taxe noi,
Și-n concursul de cosit,
Moartea e pe locul doi!

Selecție din epigramele trimise de Constantin Cristian:

Constatare

Zac aleșii de popor
Într-o jalnică derută;
Nu-i nimic întâmplător
Când prostia-i... absolută.

Nedumerire

Mă tot arde-un gând sub tâmplă
C-am ales niște profani;
Absolut, se mai întâmplă,
Dar de ce de-atâția ani?!

Selecție din epigramele trimise de Ionuț-Daniel Þucă:

Șablon hollyoodian

Întors intempestiv acasă,
Își află soțul – un berbec „apus” –
În pat soția radioasă,
Dar și-o pereche de picioare-n plus...

Aprigei mele soții

Hazardul mi te-a scos în cale
Și mi-am aflat în tine „nașul”,
Că, dintr-un leu de trei parale,
Acum sunt ditai motănașul.

Între cei 78 de participanți la concursul de epigrame sunt și destul de numeroși membri „Agonia”; îi amintim, în ordinea numerelor de pe lucrare, pe: Vali Slavu, Petru Ioan Gârda, Nicolae Bunduri, Ioan Toderașcu, Tincuța Horonceanu-Bernevic, Ion Ruse, Florian Abel, Dan Norea, Grigore Marian Dobreanu, Grigore Chitul, Liviu-Florian Jianu, Petru Miloș, Ion Rășinaru, Ion Cuzuioc și Ion Diviza (lucrarea ultimului nu a putut intra în concurs, deoarece a fost expediată depășindu-se termenul stabilit și ajungând mult prea târziu).

Foarte aproape de podiumul cu cei 4 premianți a fost, dintre „agoniști”, Ioan Toderașcu, urmat de Grigore Chitul, Vali Slavu, Nicolae Bunduri, Petru Ioan Gârda și de ceilalți 10, care au avut, cu toții, o participare onorabilă.

Despre ce s-a întâmplat la Sibiu pe timpul festivalului (participanți din țară, din Republica Moldova și din Sibiu; lansarea de carte; cina festivă și spectacolul folcloric din cadrul acesteia; expoziția de caricatură; spectacolul de gală cu toarte momentele lui; distincțiile aniversare; premiile speciale ș.a.m.d), veți afla dintr-o amplă cronică, însoțită de fotografii, peste câteva zile.

Adresez și pe această cale, în numele organizatorilor, cele mai calde mulțumiri tuturor participanților la manifestare.

P.S.
- din păcate, niciunul dintre cei 4 câștigători nu este membru „Agonia”; de aceea nu știu dacă ar fi bine să luăm „la purecat” epigramele cu care am exemplificat informarea de mai sus;
- juriul nu a discutat în plen și nu a hotărât prin vot sau altfel cine să fie câștigătorii, nu a făcut comparații deschise între grupajele celor 78 de concurenți sau între cele 312 epigrame primite la concurs;
- pur și simplu, fiecare membru al juriului, individual și în secret, funcție de priceperea sa, de regulamentul și de criteriile aprobate inițial, a dat câte o notă fiecărei epigrame, s-au însumat aceste note la fiecare concurent, s-au clasificat lucrările în ordinea descrescătoare a punctajelor totale, apoi s-au deschis pliculețele atașate și s-a aflat identitatea concurenților;
- din acel moment, orice s-ar fi întâmplat, cu orice alt risc (de exemplu, ca una dintre epigramele grupajului să aibă o „hibă” evidentă), ordinea nu se mai putea schimba;
- în aceste condiții puteau să fie (și se pare că au fost) concurenți la care, alături de una sau doua epigrame foarte bine cotate să figureze altele slab apreciate; de asemenea, concurenți cu epigrame apreciate ca de excepție, dar care să fie „trase înapoi” de celelalte;
- în concluzie, la concursul nostru am premiat nu epigrame ci epigramiști, iar aceștia au fost ierarhizați în funcție de grupajul realizat; așa a fost în acest an, în viitor vom mai vedea...
0195.591
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
874
Citire
5 min
Actualizat

Cum sa citezi

Rodean Stefan-Cornel. “S-a încheiat Festivalul Național de Epigramă „Nicolaus Olahus” ediția a X-a.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodean-stefan-cornel/jurnal/13943599/s-a-incheiat-festivalul-national-de-epigrama-nicolaus-olahus-editia-a-x-a

Comentarii (19)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioan-toderascuITioan toderascu
În primul rând, se cuvine să adresez felicitări premianților!

Mai jos, voi reda textul trimis prin e-mail d-lui Cornel Rodean, după ce am primit acea primă informare despre festivalul de la Sibiu.
Din păcate, s-a deverit ce am bănuit, tocmai de aceea prezint textul trimis ieri, când nu aveam deloc habar de epigramele premiate. De fapt, pe mine m-a durut mai mult faptul că n-am fost invitat, drept pentru care voi reda și răspunsul său la acest \"of\" al meu.


From: ioan toderascu
To: Cornel Rodean
Sent: Sun, June 6, 2010 2:28:10 PM
Subject: Re: multumiri.si.informare

Felicitări pentru intrarea în \"cooperativă\"!
Lasând la o parte micul amănunt că nu am luat un premiu, în condițiile în care am avut un grupaj destul de bun ( nu cred, să mă tai, ca mai mult de doi dintre premianți să fi avut texte mai bune), faptul că nu am fost invitat la festival mă determină să-ți adresez urările de mai sus.
Domnule Cornel Rodean, nu aveai niciun motiv din lume să nu mă inviți la festival, exceptând (poate) ranchiuna care mi-o porți în urma unor diferende avute pe Agonia, sau (în cel mai fericit caz, pentru tine) ura inexplicabilă pe care mi-o poartă expreședintele Nicolae Mihu. Așadar, ori te-ai lăsat influențat de acesta, ori ai prins ocazia să mă taxezi pentru anumite păreri exprimate pe site, vizavi de lucrările tale. Dacă n-am fost suficient de valoros pentru a fi înregimentat în grupul celor 30 de invitați, puteam fi reprezentantul Cenaclului Umoriștilor \"Valentin Silvestru\" din Vaslui, conclav înființat în 1994, nu de doi-trei ani, sau chiar unul...
Am rugămintea să nu-mi publici nicăieri epigramele (nici în revistă, în cazul că nu ai redactat-o încă), deoarece voi încerca să le valorific la alte concursuri, unde nu jurizează epigramiști de talia lui Purcia sau Munteanu...
Nu știu dacă ai vreun răspuns care să te mai reabiliteze în ochii mei; cred că te-ai compromis total. Orice demonstrații de echidistanță, pe site sau aiurea, pe care le vei face de acum înainte, îmi vor părea hilare.
Succes în organizarea edițiilor viitoare!

Iată și răspunsul anunțat:

\"4. Lista celor 30 invitati initial la Sibiu a fost alcatuita dupa mai multe criterii, nu neaparat numai dupa criteriul valorii epigramistului; eu eram aproape sigur ca esti satul de atatea festivaluri si nu te vei supara daca nu te invitam, gandindu-ne sa chemam si din cei care nu au prea fost in ultima vreme pe la asemenea actiuni, inclusiv presedinti ai unor cenacluri foarte importante (Corin Bianu).\"

Sincer, m-ai dat gata, Cornele!

P.S. Nu e neapărată nevoie să public ce am trimis eu. E suficient, cred, ca agoniștii-concurenți să compare epigramele de mai sus cu ale lor.
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
Privești de la tribună și te miri:
Când toți participanții amintiți
Ați fost recompensați cu mulțumiri
Cum naiba de sunteți nemulțumiți??!!

Trecând peste scopul acestui sait literar, mă conformez sugestiei de a nu lua \"la purecat\" epigramele laureate, cu atât mai mult cu cât nu am participat cu materiale la festivalul de mai sus. Vreau să menționez, totuși, că, în opinia mea, aceste postări ca cea de față, dincolo de rolul lor mobilizator, mai au și alte avantaje. Eu, de exemplu, din lectura epigramelor câștigătoare, am înțeles că tema nu trebuie neapărat să stea în calea unei epigrame reușite.
0
@garda-petru-ioanGIGârda Petru Ioan
Dar dacă alții consideră că trebuie respectată? :)
Cornel, eu am convingerea că ești corect și bine intenționat. Dacă n-o fi ieșit ierarhia ideală e (cel mult) vina celor care au pus note, care de bună seamă că sunt și ei subiectivi. Personal m-am cramponat de temă. Acuma, cât de mult trebuie respectată e și o chestiune de experiență. De exemplu, sper că la anul vor juriza aceeași ca să știu și eu ce să fac. :)
Nu te supăra că glumesc.
Măi copii, dacă nici în Cornel n-avem încredere, în cine mai putem avea?
0
@vali-slavuVSVali Slavu
să luăm \"la purecat\" epigramele câștigătoare, nu o fac. Mă bucur că le-ai postat; citindu-le pe ale colegilor de site, mă întrebam cât de bune or fi fost cele premiate...
0
@dan-noreaDNDan Norea
Comentariul lui Todo ridică două probleme distincte.

1. Clasamentul
1.1 Incorectitudine, în sensul favorizării sau defavorizării cu premeditare a unor concurenți - din punctul ăsta de vedere, Cornel mi-a garantat că nu au fost asemenea situații. Și dacă e să fac un top al încrederii în epigramiștii pe care îi cunosc, Cornel e undeva pe podium.
Un argument suplimentar este chiar clasamentul. Dacă ar fi existat parti-pris-uri, n-ar fi primit diplome 3 necunoscuți din 4 (singurul pe care îl știau cei din juriu era Geko).
După mine, orice acuzație de părtinire este o ofensă și nu poate fi făcută public decât dacă există probe. Libertatea cuvântului (ca orice alt gen de libertate) înseamnă că ai voie să zici (sau să faci) orice, cu condiția să nu aduci un prejudiciu altei persoane.

1.2 Incorectitudine, în sensul concordanței cu valoarea reală a epigramelor - aici nu e nevoie să reamintesc cât de subiectivă poate fi o jurizare. Dacă mai e nevoie de un argument suplimentar, amintiți-vă de notele primite la etapele concursului de pe agonia, când un epigramist valoros îți dădeau notă mare, iar alt epigramist la fel de valoros îți dădea notă mică.
La capitolul ăsta, după mine, e liber la discuții. Juriul nu are niciun motiv să se simtă jignit dacă cineva încearcă să îi demonstreze cu argumente (depărtarea de temă, prozodie sau construcție defectă, lipsă de originalitate) că o epigramă nu merita premiată. Dimpotrivă, juriul ar trebui să considere acest lucru un feedback cât se poate de util.

2. Invitațiile hors concours trimise de organizatori - aici niciodată un organizator nu îi va putea împăca pe toți. Dacă nu mă înșel, sunt 400 de epigramiști legitimați și mulți alții valoroși dar nelegitimați. La concursurile de umor mai apar câteva sute de potențiali invitați. Nu îi poți impune unui organizator criterii \"obiective\" și, după mine, are tot dreptul să stabilească lista de invitați după cum vrea mușchiul lui.
E posibil ca în viitor să organizăm și la Constanța un festival. Și Todo, îți garantez că dacă o persoană pe care am omis să o invit îmi trimite un email de reproș, nici nu îl mai invit vreodată. În vecii vecilor, amin!

0
Cornel Rodean,
Cârcoteală la ordinea de pe lucrare. Asta e cârcoteala. Ordinea aia (un număr de ordine) nu înseamnă nimic. Se supărau vreo doi - ăsta era tot riscul dacă dădeai ordinea punctajelor.

Ion Toderașcu scrie după acea \"primă informare\" din care află că nu e premiat. Atacul la organizator (Cornel Rodean) mi se pare dur, nejustificat și lipsit de fair-play. Nejustificat din partea unui epigramist valoros, abonat la premii, premiat de Epigrama, în 2009, pentru rezultatele la individual compus (toate concursurile naționale). A fi invitat nu era obligatoriu, căci n-am văzut expus criteriul de la Alba \"FIECARE cerc epigramistic va avea doi invitați\". Poate că unele cercuri au beneficiat - la Sibiu, probabil că altele nu. Cercul din Vaslui a avut alți invitați la Alba, pe lângă Ioan Toderașcu? Că doar așa prevedea planul la Alba.
Citind însă atent
\"Felicitări pentru intrarea în \"cooperativă\"!
Lasând la o parte micul amănunt că nu am luat un premiu, în condițiile în care am avut un grupaj destul de bun ( nu cred, să mă tai, ca mai mult de doi dintre premianți să fi avut texte mai bune), faptul că nu am fost invitat la festival mă determină să-ți adresez urările de mai sus.\"

eu văd atacul la ne-invitare ca pe un atac la ne-premiere. Cu orice risc (mă alint, îmi plac riscurile!), văd premierea ne-intențională, deoarece văd lipsind (sic!) dintre premianți pe organizatorii concursurilor cunoscute. Prezumția de \"blat\" (cooperativă) se bazează pe altceva, și acel altceva mie îmi pare că e ascuns în convingerea proprie (autorului misivei re-puplicate) că textele lui au fost mai bune. Mai toți credem că textele noastre sunt mai bune decât \"ale lor\". Mi se pare cam puțin pentru incriminarea unui concurs care, prin prisma rezultatului afișat, mie îmi apare corect.

Am scris și eu ce am crezut,
citind aici și neparticipând,
dar cu derogare de două zile,
Calimero





0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
\"dacă o persoană pe care am omis să o invit îmi trimite un email de reproș, nici nu îl mai invit vreodată. În vecii vecilor, amin\"

(ne avertizează elegant Dan Norea)


La vorba-i am luat aminte
Și mi-a rămas să sper (puțin)
Că n-o să fie președinte
În vecii vecilor. Amin.
0
@dan-noreaDNDan Norea
Florin, replică bună și acidă (de fapt, la tine ăsta e un pleonasm).

Sper că din ce-am spus mai sus reiese clar un lucru - clasamentul e una, iar invitațiile hors concours sunt alta. Epigramiștii de pe podium vor primi totdeauna și oriunde, necondiționat, invitație la festival. Dar celelalte sunt la mâna organizatorilor.

În privința \"veșniciei vremelnice\", cred că ar trebui introdusă sintagma \"vecii vecilor mei\".
:))
0
@florin-rotaruFRFlorin Rotaru
După trei luni, ai revenit
Și mă gândesc așa,-ntr-o doară
Știind cât ești de prețuit:
Al dracu\', timpul, cum mai zboară...
0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Câteva răspunsuri:
Ioan Toderașcu
1. Nu știam că aveai dreptul să fii invitat, iar noi ți-am luat acest drept. Cum poți pretinde unei gazde să te invite neapărat la o petrecere? Este vorba aici, cel puțin de un tupeu fantastic, ca să nu folosesc alte cuvinte cu care nu prea sunt obișnuit. Organizatorii au dreptul să își stabilească strategiile, obiectivele unei activități și față de acestea să invite la activitate pe cine cred ei și te asigur că nu Rodean singur a stabilit aceste elemente, ele au rezultat în urma unor discuții și consultări îndelungate cu mai multe persoane, nu numai din cenaclul organizator. Ce e rău prin faptul că participă la aceste activități și unii mai tineri sau începători? Ce e rău în faptul că vrem să atragem și alte personalități, din diferite medii către epigramă?
2. Cei care mă cunosc (cu siguranță tu nu faci parte dintre ei) știu că eu nu am purtat ranchiună niciodată, nimănui și nu pot avea astfel de sentimente. Ești într-o imensă eroare din acest punct de vedere, asta mă doare cel mai mult!
3. În ce \"cooperativă\" am intrat eu? Ce cooperativă ar fi organizat premierea lui Țucă, a lui Cristian și a lui Bălăceanu, când foarte aproape de ei, dar mai jos în clasament, sunt nume grele ale epigramei românești? Tocmai asta este dovada că sunt cinstit!
Florin și Nelu,
Mulțumesc pentru trecere.
Vali,
Te rog nu mai vorbi de epigrame câștigătoare, doar am explicat în informare că am premiat epigramiști, pentru grupajul de 4 epigrame. De la colegii agoniști ai citit doar ce au postat. De exemplu, unul dintre ei are două epigrame postate, dar din cele nepostate una a luat note mici, deși, per global s-a situat aproape de podium. Și tu ai fost în partea de sus a clasamentului, ai avut două epigrame cu note foarte mari, dar celelalte două cu mai mici. Deci, este greu să faci comparații, dacă nu le-ai citit atent pe toate cele 312 epigrame din concurs și chiar și așa ar fi fost foarte greu.
Dane,
Mulțumesc pentru intervenția de bun simț, logică și argumentată.
Laurențiu,
Ai dreptate, ca de obicei, și aici. O singură obiecție, dacă am înțeles bine o observație de a ta. Am trecut agoniștii apropiați de podium și în ordinea punctajelor, citez din informare: \"Ioan Toderașcu, urmat de Grigore Chitul, Vali Slavu, Nicolae Bunduri, Petru Ioan Gârda\".
Pentru toți:
Recunosc faptul că am făcut o seroare, asta din dorința exagerată de a respecta regulile. Adică, noi am stabilit de la început, să dăm 4 premii pentru concursul de epigrame și 3 speciale. Văzând însă că Toderașcu este pe locul 6 sau 7 și știind cât este de înnebunit după premii, trebuia să schimb regulamentul și să mai dau câteva, astfel încât să primească și el ceva. Clasamentul nu ar fi fost viciat, pe mine m-ar fi costat doar vreo 3 milioane de lei vechi pe care le-aș fi pus din banii mei (oricum nu ar fi contat pe lângă multe alte milioane pe care le-am cheltui din rezervele personale pentru această activitate), dar... nu am fi avut aceste discuții, în anumite părți, jenante...
Vă mulțumesc tuturor!
Cornel
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
Voi încerca să răspund punctual:

\"Dacă ar fi existat parti-pris-uri, n-ar fi primit diplome 3 necunoscuți din 4 (singurul pe care îl știau cei din juriu era Geko).\"

Singurul pe care NU îl știau cei din juriu este colegul tău de cenaclu. Constantin Cristian este un epigramist (destul de bun)cu vechi state de servicii, eu fiind \"copil\" pe lângă el, iar Gheorghe Bălăceanu...
\"Pentru diplomele de participare, să mulțumim cu toții domnului Gheorghe Bălăceanu de la Iași, un renumit artist, de care, cu siguranță o să mai auzim și ca epigramist (cine încă nu a auzit).\" Acest pesaj ste un extras din ultimul comentariu apărut în pagina cu articolul \"Rezultatele concursului de epigrame de la Sibiu\", postat de Cornel Rodean la data de 05.06.2009.

\"Juriul nu are niciun motiv să se simtă jignit dacă cineva încearcă să îi demonstreze cu argumente (depărtarea de temă, prozodie sau construcție defectă, lipsă de originalitate) că o epigramă nu merita premiată.\"

Cam asta spuneam și eu, Dane. \"Am rugămintea să nu-mi publici nicăieri epigramele (nici în revistă, în cazul că nu ai redactat-o încă), deoarece voi încerca să le valorific la alte concursuri, unde nu jurizează epigramiști de talia lui Purcia sau Munteanu...\" Nu l-am acuzat pe Cornel de părtinire, de ce interpretezi în detrimentul meu? Eu invocam, mai degrabă, subiectivitatea...

\"Și Todo, îți garantez că dacă o persoană pe care am omis să o invit îmi trimite un email de reproș, nici nu îl mai invit vreodată. În vecii vecilor, amin!\"
Cum fraza de mai sus îmi sună puțin a amenințare, voi fi atât de precaut încât să nu concurez la festivalul constănțean, pentru a evita un posibil reproș. Dacă la asemenea fetivaluri e vorba de \"mușchi\", nu prea mai am ce comenta.



0
@ioan-toderascuITioan toderascu
Ai citit din fugă și ai scris la fel. Recitește textul meu și citește și comentariul adresat lui Dan Norea. Dacă vrei, să nu crezi, cumva, că e un ordin... Îmi pare rău că ai înțeles altceva.
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
Câteva precizări:
1. Eu știam că la Sibiu a fost un festival-concurs de epigramă, nicidecum o petrecere;

2. \" Organizatorii au dreptul să își stabilească strategiile, obiectivele unei activități și față de acestea să invite la activitate pe cine cred ei.\"
Sincer să fiu, aici te cred! Promit să nu mă mai amestec în \"bucătăria\" voastră, începând de anul următor. Recunosc, nu sunt așa de mușchiulos.

3.\"Ce cooperativă ar fi organizat premierea lui Țucă, a lui Cristian și a lui Bălăceanu, când foarte aproape de ei, dar mai jos în clasament, sunt nume grele ale epigramei românești?\"
Nu te-am acuzat că ai favorizat pe nimeni, dar am dreptul să cred că juriul a fost subiectiv.

4. \"Văzând însă că Toderașcu este pe locul 6 sau 7 și știind cât este de înnebunit după premii, trebuia să schimb regulamentul și să mai dau câteva, astfel încât să primească și el ceva.\"
Atenție, Toderașcu este înnebunit după DREPTATE! Poți vedea un comentariu de-al meu la epigramele trimise la Târgu-Jiu, unde recunosc, față de organizatorul Marian Dobreanu, că nu meritam să iau premiu, văzând ce epigrame au trimis Nelu Gârda și Nae Bunduri. Acesta e cel mai recent exemplu.
Și ce e cu diversiunea asta, mă rog? Dacă ați stabilit doar patru premii pentru concurs, de unde știai că sunt pe locul 6 sau7? Trebuia să desfaci doar pliculețele de pe primele patru locuri, nu?

P.S. Mai mare tupeu ai tu, venind cu diversiunea de mai sus și cu \"eu eram aproape sigur ca esti satul de atatea festivaluri si nu te vei supara daca nu te invitam...\" Mă bucur, totuși, că ți-ai dat seama, până la urmă, că nu aveam niciun drept să fiu prezent la Sibiu. Nici nu știi cât de mult îmi place sinceritatea!...

0
@dan-noreaDNDan Norea
Revin pentru că îmi dau seama că fraza pe care Florin a atacat-o cu o înțepătură, iar tu o cataloghezi ca amenințare, poate fi înțeleasă greșit, mai ales scoasă din context.
\"Și Todo, îți garantez că dacă o persoană pe care am omis să o invit îmi trimite un email de reproș, nici nu îl mai invit vreodată. În vecii vecilor, amin!\"

Bun, o iau de la pașopt. Toată viața mea am fost blând și tolerant. Mi s-a întâmplat în tinerețe să primesc bobârnace, ironii gratuite, chiar bătăi de joc, pe care eu le primeam cu îngăduință și chiar amuzament, drept care se repetau. Până mi-am dat seama că nu e în regulă și că cei care nu mă cunosc mă desconsideră pentru asta. De atunci, în mod voit și în ciuda firii mele, am început să nu las niciun atac fără răspuns. Ceea ce nu e totuna cu ranchiuna. Și crede-mă, trebuia să depun eforturi deosebite, pentru că pe mine un atac mă paralizează în prima fază.

Revin în prezent. A organiza un Festival, mai ales când nu ai sprijinul administratiei locale (cum era pe vremea lui Funar la Cluj, sau cum a fost anul acesta la Alba), este o sarcină extraordinar de dificilă. Îți trebuie tărie de caracter, îndârjire, efort, insistențe, rugăminți, un pic de umilință și nervi de oțel. Dacă, după ce reușești totuși să rezolvi majoritatea punctelor propuse și să te dai peste cap pentru ca oaspeții să fie mulțumiți, primești mesaje jignitoare așa cum e al tău, mi se pare normal să te apuce toți dracii.

În contextul acesta, fraza mea nu e o amenințare, ci o promisiune făcută mie însumi: într-o situație similară, n-am de gând să mă las jignit și călcat în picioare.

Ca să-ți răspund și la chestia cu mușchii, te invit să faci o simulare - organizează tu, de unul singur, un festival. Încearcă să-ți imaginezi de unde faci rost de fonduri, cum rezolvi problemele de cazare, mâncare, băutură, cum, când și unde vor avea loc festivitățile, cum faci publicitate în presă, unde tipărești diplomele, dacă editezi sau nu o antologie a textelor trimise, apoi trebuie rezolvate problemele de jurizare, eventuale distracții adiacente, care la rândul lor presupun negocieri în diverse locații, autocar, o programare riguroasă a timpului. Înainte de orice, în funcție de fondurile promise, pui pe hârtie o listă de invitați, să zicem 30 cu premii cu tot. Te invit să faci acum această listă. Lași premianții deoparte și treci la invitații hors concours. Cu siguranță vei aplica niște criterii. Cu siguranță sunt alte criterii decât ale mele sau ale lui Sălcuțan sau ale lui Dorel Lazăr. Fiecare are propria lui viziune. Și cum poți numi această viziune altfel decât \"mușchii mei\"?

Ei bine, la festivalul organizat de tine, dacă mă inviți vin cu plăcere, dacă nu mă inviți, îți trimit un email în care îți urez succes. Asta mi se pare singura comportare rezonabilă.

0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Ioane,
- cu \"petrecerea\" a fost doar un exemplu, ca să înțelegi mai bine situația jenantă de a pretinde, în general, că TREBUIE să fii invitat undeva, nu contează unde; bineînțeles că nu a fost o petrecere ci o activitate cultural-artistică...;
- după încheierea evaluării, centralizarea rezultatelor și stabilirea clasamentului am deschis toate plicurile și am identificat pe toți concurenții, nu numai pe primii; aveam nevoie de numele tuturor, ca să fac selecții pentru revista cenaclului și pentru presa locală, care este problema dacă evaluarea se încheiase?
- n-am prea înțeles de ce m-ai citat din textul acela cu mulțumirile adresate domnului Bălăceanu; tocmai pentru faptul că NU era o afacere ascunsă, pentru care \"să rămân dator\", ci o colaborare în folosul epigramiștilor cu scopul realizării unor diplome un pic mai deosebite (personalizate), pentru care am muncit și eu foarte mult, i-am adus atunci mulțumiri publice și nu cred că am greșit; iar Dan are totuși dreptate, cel puțin parțial, în sensul că ceilalți membri ai juriului nu prea îl cunoșteau pe domnul Bălăceanu sau pe Țucă; eu îi știam pe amândoi, cel puțin din scris, nu neapărat personal.
Dane,
Stai liniștit, încă \"nu m-au luat toți dracii\", sunt mai îngăduitor...
Cel mai mult m-au deranjat includerea în nu știu ce \"cooperativă\" (foarte jignitoare apreciere) și acuzele că îi port ranchiună lui Ioan Toderașcu nu știu pentru ce motive (ceea ce m-a mâhnit profund, nu m-a enervat). Problema cu a fi sau a nu fi invitat undeva, parcă m-a și distrat puțin prin modul cum s-au pus problemele. Și, dacă punem la socoteală și faptul că Ion dă înapoi privind acuzele de necinste adresate mie, mi-a mai venit puțin inima la loc.
Ioane,
Eu zic să mai lăsăm și pe alții la discuții... sau să încheiem...
Cornel


0
@ioan-jorzIJIoan Jorz
Quod erat demonstrandum! În traducere liberă și aproximativă: Ne-am dat în petec!

Felicitări, Cornel! Știu cât de greu ți-a fost, pentru că știu cât de greu se organizează asemenea festivaluri, mai ales atunci când vremurile (și oamenii) îți sunt potrivnice. Exceptându-l pe Geko, sincer, eu nu am auzit de premiații de la Sibiu. Mă rog, voi fi auzit, dar nu le-am reținut numele. Eu cred că se poate vorbi de obiectivitate, în acest caz. Sunt puține situațiile, adică festivalurile, unde pot câștiga, dacă au epigrame valoroase, și cei mai puțin cunoscuți. La Alba Iulia, de exemplu. Nu am trimis epigrame, la Sibiu, așa că îmi permit să fiu obiectiv. În treacăt fie spus, exceptând festivalul de la Cluj, de vreo doi ani, aproape, nu mai trimit pe la concursuri. Mă plictisește să scriu „la temă”. Cu prietenie,

Ioan J
0
Mulțumesc pentru felicitări și pentru înțelegerea corectă a problemelor acestei dezbateri.
Am înțeles foarte bine titlul comentariului tău... cred că și alții l-au înțeles... nu știu ce să mai zic...
Cu prietenie pentru tine (dar și pentru ceilalți comentatori),
Cornel Rodean
0
@ioan-toderascuITioan toderascu
... o întorci! Eu am înțeles bine ce e cu \"mușchiul\" tău. Sunt destul de atent la detalii, citesc textul și privesc din mai multe unghiuri, nu ca tine, doar într-o direcție, adică împotriva mea. Atunci când iau atitudine, să fii sigur că am motive întemeiate să o fac, nu mă reped așa ca \"surdu-n tobă\".
Cunosc mult mai multe chestii din lumea epigramistică decât ți-ai putea tu imagina, așa că vorbesc în cunoștință de cauză. În schimb, tu vorbești foarte ușor și dai verdicte fără să ai informații exacte. Am să-ți dau câteva exemple. Mă sfătuiai să fac înființez un cenaclu la Vaslui (acum ai aflat că există din \'94), apoi afirmai că eu sunt printre membrii noi ai cenaclului \"Păstorel\" din Iași, ori eu activez acolo din 1988 ( odată cu Larco) și, un ultim exemplu: \"Epigramiștii de pe podium vor primi totdeauna și oriunde, necondiționat, invitație la festival\", spuneai chiar aici,mai sus. Vasile Darie (de la Iași) a luat un premiu la Buzău, acum vreo 5-6 ani, și n-a fost invitat, iar eu nu am fost invitat la Bistrița (în 1996, când am luat premiul I), în vreme ce N.Nicolae (premiul II) și V. Larco (premiu special) au fost. Desigur, poate au mai fost cazuri, dar nu le știu eu. Așa că te-aș ruga să nu mă mai combați cu atâta înverșunare și să-mi spui mie cum e cu festivalurile de umor din țară. Am fost la atâtea, ori tu n-ai nici 5% din participările mele. Așa că eu am mult mai multe informații și \"probe\" decât tine ...
Asta e!



0
@dan-noreaDNDan Norea
Todo,
1. Referitor la aparteneța ta la cele două cenacluri: n-am contestat-o, dar citez din ultima noastră convorbire verbală \"Nu știu de ce Cornel m-a invitat pe mine, iar pe tine nu. Probabil pentru că sunt președinte de club. Fă-te și tu președinte (în subtext: cu riscurile de rigoare, fiindcă președinții sunt uneori împușcați :) ) la Vaslui, că la Costești nu cred că poți înființa un cenaclu\".

2. Care crezi tu că e semantica expresiei \"face cum vrea mușchiul lui\" ? Că acționează fără rațiune, haotic sau mai pe românește \"cum i se scoală\" ? Nu, nici pomeneală. Înseamnă că, indiferent care a fost motivația, oricât de logică ar fi fost, nu trebuie să dea socoteală celor din jur.
Așa că \"o întorci ca la Ploiești\" nu cred că se potrivește.

3. \"Epigramiștii de pe podium vor primi totdeauna și oriunde, necondiționat, invitație la festival\". Aici am emis o regulă pe care am de gând să o respect, dacă voi fi vreodată în situația respectivă. Faptul că în două-trei cazuri a fost încălcată nu îi anulează caracterul de normă și, în cazurile respective, cei frustrați au tot dreptul să acuze încălcarea ei.

4. Spui că privești problema din mai multe unghiuri. Nu cred, aici sunt posibile doar două unghiuri mari: cea a unui organizator și cea a unuia care nu a fost niciodată în situația asta. Pozițiile nu sunt ireconciliabile, cu o singură condiție, care va rezolva totdeauna cele mai multe conflicte: să încerci să te pui în locul celuilalt. După mine, tu n-ai încercat. Sau, mai exact: n-ai reușit. Tu ai o judecată de genul \"Dacă aș organiza un festival, pe cine aș chema primul ? Pe Toderașcu, pentru că e vechi, e bun și are multe premii\". Cu alte cuvinte, îi obligi pe ceilalți să adopte criteriile tale.

Indiferent dacă răspunzi aici sau nu, voi continua discuția pe email, pentru că aici deja s-a lungit prea mult. Ultimul lucru pe care vreau să-l subliniez este că nu sunt înverșunat, nu sunt ranchiunos și nu voi acționa niciodată influențat de discuția de aici.



0