Și ce voi face cu atătea
cuvinte scrise?
Dar necitite de nimeni...
Și ce voi face cu atâtea
Cuvinte sapate adânc,in sufletul meu?
Ce voi face...
Știe cineva să-mi spună?
Aș iubi marea,
dar marea nu iubește oamenii…
Aș iubi pământul,
dar e plin de intuneric
Aș iubi soarele,
dar razele lui nu incălzesc totdeauna…
Aș iubi ploaia,
dar picăturile ei sunt
imi face cu ochiul din intuneric
luceste scanteia e calda si vesela
ma cheama poezia
vrea sa se nasca
ideea imi fulgera mintea
mainile tremurande nu ma ajuta sa scriu
nu pot
in coltul prafuit
si rece al inimii mele
se ascund ideile
demult nescrise
mereu aproape,
mereu sincere si loiale
nu m-au parasit
ideile, niciodata
mereu pentru altii
timp am
TIMPUL…
Ce banal este timpul
Ce rece ce crud si aspru,
el, cel care-ti da totul intr-o clipa
si-ti ia la fel de repede tot ce ti-a dat
Timpul, nerecunoscatorul timp,
cel care raneste si
as fi vrut sa scriu
despre pasari
dar ele, miresele cerului,
imi luau ideile-n zbor...
as fi vrut sa scriu
despre munti
dar mi se-aratau prea inalti
pentru a le atinge gandul
cu
Timpul.
Din nou, nerecunoscător,
Scriam despre el în liceu, când,
Judecam trecerea lui,dar nu știam,
Că se poate mai rău…
Timpul, nerecunoscător,
Mă plimbă pin viată
Mă plimbă prin
Pe dealul din sat,
Străbunii au intemeiat un cimitir
Fără a vrea,
Și-au îngropat în el, ai lor părinți
Întâi, și-apoi pe ei…
Pe deal, acolo unde mă jucam cîndva
Încet ,se mută
ai inima mea,
ai grijă cum o folosești;
ai sufletul meu,
ai grija să nu-l rănești;
ai umbra mea,
dar niciodată nu-ți va lua lumina,
ai căldura mea,
dar niciodată nu te va sufoca;
ai
Iubirea mă cheamă aproape
Când pasu-mi slăbește căderea,
Când mâna-mi slăbește puterea,
Dorința zidește in mine altare.
Când ochiul privind obosește,
Când ceața-mi intunecă gândul
Iubirea,
iubirea din mine
aproape a apus
iubirea din tine
ma cheama mai sus
iubirea e ea cea care te vrea
e vraja din tine
e focul prea tare
e jocul ce abia a inceput pentru tine
iubirea din mine
