Poezii

Pe dealul din sat, Străbunii au intemeiat un cimitir Fără a vrea, Și-au îngropat în el, ai lor părinți Întâi, și-apoi pe ei… Pe deal, acolo unde mă jucam cîndva Încet ,se mută

Iubirea mă cheamă aproape Când pasu-mi slăbește căderea, Când mâna-mi slăbește puterea, Dorința zidește in mine altare. Când ochiul privind obosește, Când ceața-mi intunecă gândul Iubirea,

iubirea din mine aproape a apus iubirea din tine ma cheama mai sus iubirea e ea cea care te vrea e vraja din tine e focul prea tare e jocul ce abia a inceput pentru tine iubirea din mine

as fi vrut sa scriu despre pasari dar ele, miresele cerului, imi luau ideile-n zbor... as fi vrut sa scriu despre munti dar mi se-aratau prea inalti pentru a le atinge gandul cu

in coltul prafuit si rece al inimii mele se ascund ideile demult nescrise mereu aproape, mereu sincere si loiale nu m-au parasit ideile, niciodata mereu pentru altii timp am

imi face cu ochiul din intuneric luceste scanteia e calda si vesela ma cheama poezia vrea sa se nasca ideea imi fulgera mintea mainile tremurande nu ma ajuta sa scriu nu pot

Aș iubi marea, dar marea nu iubește oamenii… Aș iubi pământul, dar e plin de intuneric Aș iubi soarele, dar razele lui nu incălzesc totdeauna… Aș iubi ploaia, dar picăturile ei sunt

TIMPUL… Ce banal este timpul Ce rece ce crud si aspru, el, cel care-ti da totul intr-o clipa si-ti ia la fel de repede tot ce ti-a dat Timpul, nerecunoscatorul timp, cel care raneste si