Robert-Catalin Barbu

Ba din contra draga Razvan, permite-mi sa iti spun ca nu este asa. Cred eu ca, odata ce iei timpul si il omenesti, il incarnezi, il faci tactil, atunci el isi pierde intelesurile ce i le dam noi. Timpul cu pasiunile merg impreuna, incet si agale, iara procastinarea si plictisul fac timpul sa curga rapid, caci in starea aceea, in "letargia blegoasa"-dupa cum zicea diriginta mea in liceu-, timpul se misca rapid, si ne trecem. Una e sa fii batran si sa fii facut ceea ce sufletul tau a avut nevoie si alta e sa fii batran si sa fii facut ceva ce nu ti-a priit sau sa nu fii facut nimic. Pe aceeasi premiza, cand scrii un eseu dupa un drum lung de procastinare, vei fi vazut ca timpul a trecut foarte repede datorita procastinarii iara nu datorita scrierii eseul caci, puteai scrie initial lucrarea si timpul ar fi curs mai lent. Aici e vorba si de o dorinta a noastra de a face cat mai multe, foarte nesanatoasa.

Cine sunt eu sa spun nu, domnule Răzvan. În fond sunt mort,cioplit!

Trebuie sa admit, am fost rapus de cateva versuri:
"un răsărit pentru aripile păsărilor lungi ale apei,
care zburătăcesc jos,
mai aproape de cerul răsfrînt".

Sa cazi din pamant in cer! asta iti doresc eu tie pentru frumusetea versurilor 'celora.