retras

un text foarte bun, un discurs excelent. aș îndrăzni să o contrazic pe iulia, cred că alex are deja un discurs format care se regăsește de mult timp în textele lui. faptul că insistă pe el nu e deloc rău, dimpotrivă. mai mult, în cazul textului de față, discursul este valorificat mai bine decât în multe alte locuri, pentru că aici, cum s-a mai zis, \"tehnica\" e aproape invizibilă.
fain!

îmi place albul de aici, calul și rochia de mireasă, pentru că face trecerea dintre două planuri, dinntre viață și moarte. mi-a adus aminte de Rosmersholm, piesa lui Ibsen, acolo am întâlnit cheia asta. eu așa am inteprpretat.
mi-a plăcut tot textul, dar aș rescrie versul \"iubirea nu există ea e doar când plângi\". Eventual \"iubirea există doar când plângi\" sau \"iubirea nu există decât dacă plângi\".
În fine, e fain!

fără ultimul vers și ar ieși mult mai bine, cred eu. și eventual pornit de la imaginea asta pentru mai departe, înspre ce se află \"lângă\" (în pat, în somn, în moarte, nu știu)

nu e vorba de reprocitate, nu urmăresc să transform Agonia în site de socializare. Pur și simplu am văzut textul și mi-a plăcut și am văzut că ești nouă pe aici. Eu, la rândul meu, am fost primit cu multă sinceritate pe Agonia. Cred că (aproape) toți merităm asta. :))
A. și nu scriu cu dumneavoastră (deși de obicei o fac, chiar dacă lumea mă roagă să nu) pentru că am citit că biografia e neimportantă. Și eu sunt total de acord. Mă port cum mi-aș dori să se poarte toată lumea cu mine, acum sau peste 50 de ani :)) Dacă e, totuși, prea mult, pot să renunț.
Acum, despre coerența ambiguității am putea vorbi mult. Ce zic e că acolo se schimbă radical tonul, devine o confesiune \"neprelucrată\", ceea ce nu ar fi rău, dacă ar fi în concordanță cu restul.
Mie îmi pare că tocmai în final pui degetul pe rană și nu te mai îndepărtezi, eu așa am receptat, povestea asta mi-am construit-o.

deci: cred că trebuie să fie ori \"departe\", \"ca și cum\", așa cum e în primul grupaj, ori o confesiune directă, sinceră, total personală, cum mi se pare că tinde să fie al doilea grupaj. DEși tind spre prima variantă (cel puțin deocamdată) :) Sper că am înțeles ceva, totuși și că nu vorbesc aiurea.

Da, știu, sunt încă tânăr, dar finalul mi se pare că strică tot. Cred că se putea merge altcumva înspre acolo și ar fi fost mult mai bine. Așa e ca și cum drumul spre Rai ar fi foarte ușor, sau foarte vizibil, sau acceotat de toată lumea. E doar o părere, desigur.

andrada, sunt două locuri care îmmi plac: \"Când o să fiu mare, vreau să fiu mică,\"(dar aș spune altcumva)
și penultimul vers. Știu că scot din context și nu e tocmai ok, dar cred că de la forța zicerii de acolo se poate merge mai departe.

am zâmbit gândindu-mă la acel montagne-russe care ți-o ia înaintea țipătului. (acolo nu ar fi mai bine să fie \"de-ăla\"?)
una peste alta, e un text destul de fain, e multă sensibilitate aici. Cred că finalul n-ar trebui să fie așa de \"pe față\". Puțin mai multă ambiguitate nu i-ar strica, zic eu. Sau, dacă nu, să lovească mult mai tare. Zic și eu, nu știu...
Mi-a plăcut, oricum :)

mi se pare cle mai bun text al tău. pentru că sunt și eu împotriva metaforizării excesive și mai ales pentru că de multe ori mă bălăcesc în ea. Cred că aici reușești să storci poezia din lucrurile mici și reci. Finalurile de strofe răstoarnă și valorifică restul, pentru aspectul ăsta aș zice că acest etxt câștigă foarte mult. În final, rămân cu o singură nelămurire, în ce (fel de) bătrânețe transferi moartea. Mă rog, poate e evident și am orbul găinii. E la primele lecturi.
Fain, zic eu.

Citesc în pagina asta mereu, dar niciodată nu las semn. Nu știu de ce o fac tocmai acum. Cred că de data asta, textul nu se ridică la nivelul celorlalte. poate nu mă împac eu cu schimbarea de voce pe care o simt. Poate e prea puțin poetizat pentru mine. Nu știu. Remarc și eu finalul, acolo mi-a plăcut.
Mi se pare că, într-adevăr, \"totul e vizibil\". Poate că e nevoie și de momente de genul acesta, dar pe mine nu m-a prins.

Raul

cred că e cel mai fain text din ciclul ăsta pentru dilara. pentru cum curge, pentru imaginile care rotunjesc foarte fain discursul. rețin strofa a 3-a, mi-a plăcut cel mai mult.

și eu cred că ar trebui să se încheie undeva înainte de acele ultime două versuri. mi-a plăcut păpușa aruncată la gunoi, o imagine foarte reușită.

Daria, aici e cel mai fain poem pe care l-am citit în ultimul mult timp. Îndrăznesc să spun că e unul din cele care îmi vor rămâne în minte mult timp de acum. Nu cred că pot să explic, poate tocmai asta e minunat.
E o confesiune emoționantă, de la un capăt la celălalt, a reușit să mă facă să uit tot puținul pe care îl știam despre mine. Cred că textul de mai sus reușește să demonstreze că pentru a scrie nu ai nevoie decât de ceva, un orice pe care să îl fi trăit. Superb!

eu păstrez primele două strofe și pe cea finală. Dacă îmi permiteți. Acolo mă simt confortabil. Acolo simt sinceritate maximă.

La a doua strofă e \"pe care\", nu?
Cu plăcerea lecturii,

Raul

E un text fain despre distanțe de toate felurile. sau poate despre un singur tip, distanțele verticale. e frumos. și sunt de acord, până la urmă rămâne o perdea între. acuma eu cred că prin perdeaua respectivă nu se poate complota împotriva cerului. E încă o distanță prea mare, totuși. Merită, totuși să visăm la și să scriem despre măcar în poezie.

Cam așa arată poemul meu. (pentru că sunt de acord, după ce le scriem, nu mai sunt ale noastre)

Mulțumesc.

trecând peste povestea cu balastul, trebuie să recunoaștem că textul acesta are dramatism, în sensul bun al cuvântului, împinge cititorul spre a vizualiza, îl conduce către. e un fel de voice over textul acesta. un narator care filtrează tot ce vede. ca în Amelie, cumva. de exemplu. Și tipul ăsta de discurs, aparent detașat, dar în esență foarte implicat, spune multe despre autor și mai ales despre om, cred eu.
Și da, sunt de acord că este mult balast, dar având în vedere că mi-a plăcut tocmai oralitatea textului, aș zice că e ok așa. Pentru că asta nu e o poezie. :) Eu așa am receptat.
Fain, alex.

ei, da! uite ăsta îmi place mult de tot și chiar m-a convins să te mai caut pe aici. Pentru că aici reușești să potențezi la maxim simplitatea, pentru că nu folosești zone comune sau clopoței ruginiți care strică toată atmosfera, ca în alte locuri, pentru că îți reușește și efectul de \"poantă\" (sper să nu fie prea mult spus) pe care simt că mizezi. Pentru că nu e nevoie să dai sentințe, dar nici nu trebuie să lași lucrurile în plop, pentru că aici linia dintre e bine sesizată.

îmi place mult finalul și cum crește totul până acolo. \"ori poate și se pare\" e, cred, o soluție prea simplă (mai bine fără dacă nu altceva). fain!

poate că spun o mare banalitate, dar în cazul unor texte ca acesta, de puține ori mi se întâmplă să dau și sentința în final, să scriu finalul în minte. aici, \"dar n-a făcut-o\" și toate implicațiile. nu îmi place acel \"Lunecând\", mi se pare din alt context. Mă rog, nu e un minus mare. Mi-a plăcut mult, ce mai. Sper că nu am scris prea mult și n-am zis nimic.

Destul de întunecată atmosfera ultimelor texte. îmi dau seama că și eu scriu așa de multe ori și realizez cât de mult ar avea nevoie și poezia și poetul să nu fie ăsta rezultatul. Greșesc, oare? textul acesta mi-a adus aminte de Umbra lui Jung. Poate că pentru a o învinge e nevoie de o altă relaționare cu Sinele. (de fapt nu \"poate\"). Sper că lupta cu ea continuă :)

da, sunt obosit, nu am sesizat ruptura posibilă și normală de după \"sângele meu\". acum înțeleg și îmi place foarte mult. să ne bucurăm, așa e. o spun și eu din toată inima.