Bănuții

În câte o zi am chef să scriu, așa, despre lume,

s-o mestec încet, s-o las să dospească.

O sparg în bucățele cubice mici

pe coltul din stânga-sus al măselei de minte,

O scuip,

și-o-ncasez

pe bănuți de argint

întorși

și pe-o parte și pe alta.

Cand strâng un pumn,

mă duc în Grădina Botanică, să-i arunc în nufăr și în toate fântânile lumii despre care am auzit că ar avea puteri speciale.

Bănuții - ce știu ei de dorințele mele - și

Se mulțumesc să taie

și să treacă prin frunzele nufărului din Grădina Botanică

întorși când pe-o parte, când pe alta.