REMUS BRAD

Dincolo de oglinzi sunt măști, sub măști sunt chipuri și peste chipuri curge lut cleios. Nu vă îngrijorați! Toate se amestecă în timp cu universul grandios.

Vremea trece ca o hoardă pustiitoare lăsând în urmă amintiri,doruri, speranțe neîmplinite... De ce nu vii sa ma îmbrțișezi iubite acum, când inima mea ca o floare tremură speriată de

Mi-am golit tolba cu amintiri într-o gaură de șarpe m-am așezat pe vine sub coroana unui gorun am aprins focul din vreascuri uscate și am pus la fiert în ceaun visele mele murdărite de

Clopotul din visul meu m-a trezit când parfumul trupului tău mi-a mângaiat sufletul ca adierea brizei de seară. Cine ești

Scânteietoare nestemate de veșnicie încrustate pe cununi de stele își ascund tainele în oceanele văzduhului netulburate de cutezanța privirilor mele. Fluturi de lumină sub arcade de

Sufletul meu țintuit de vise precum o jertfă lipsită de apărare freamătă ca frunza bătută toamna de vânt, arșița dorului îmi pustiește gândurile cuprinse de disperare iar îndoiala îmi adâncește

Fiecare drum își are visul lui; mergi pe el până când și visul ostenit se prăbușește alături de tine în țărâna timpului, fie că este sau nu împlinit. Frumoase, îndrăznețe, tulburătoare, visele

Fiecare muritor în suflet poartă o nevăzută cruce dată de cel căruia i se închină și dă tuturor o meritată soartă; cu ea venim în această lume înveșmântați în lumină, pe ea ne este

Mă mir și mă minunez de fiecare clipă trăită, de lumina ce cade din ceruri ca o mantie vrăjită peste toată suflarea, cu dragoste, de Creator zidită. Mă mir și mă minunez de splendoarea din

De-ai ști ce dor îmi era de tine, de zilele când te strângeam în brațe printre tufișurile presărate pe coline lăsând spinii, nepăsători, hainele să ni le agațe. Îți mai aduci aminte? ne

Zilnic, fără milă sau căință, ne împovărăm unul pe altul cu suferință; o așezăm pe sufletul celuilalt, așa cum așezăm sacul plin, la moară, pe umeri gârboviți de arșiță și apsare și

Când doi oameni se despart, ori unul plânge iar celălalt se bucură, ori amândoi se simt eliberați ca dintr-o chingă. În definitiv, ce ne unește și ce de desparte? Dorințele personale, doar

Fiecare dintre noi este un neobosit călător care își duce singur cufărul dăruit de soartă; îndemnați de dorință, călăuziți de dor, fără să avem rezervă de merinde și hartă, biciuiți de timpul –

Ești întruchiparea dorinței mele ascunsă în sufletul robit de dor, ești taina ce nu poate fi pătrunsă de orice gând de muritor. Aș fi ipocrit să nu recunosc în sinea mea că mă frământă dorința

Troiene de dorințe și amintiri pe câmpuri brăzdate de vise ca neaua se topesc căci hoardele de năluciri sub copitele lor cu potcoave de foc fără milă ard și strivesc dorurile mele întinse pe

Sunt zile în care doar ploaia îmi bate în geam în timp ce gândul meu cutreieră aiurea, în lumea impresiilor și al amintirilor ce și-au înfipt rădăcinile adânc în sufletul meu; mă simt pironit în

Am trimis la tine rugămintea inimii mele să te îmbrățișeze în taină, însă aceasta a fost spulberată de viscolul pornit în sufletul tău. Am trimis dorurile mele, flăcări vii, să te întâmpine