Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Fără milă sau căință

1 min lectură·
Mediu
Zilnic,
fără milă sau căință,
ne împovărăm unul pe altul
cu suferință;
o așezăm pe sufletul celuilalt,
așa cum așezăm sacul plin,
la moară,
pe umeri gârboviți de arșiță și apsare
și niciunuia nu-i pasă
că pe celălalt toată viața o să-l doară
rana
adâncită în inimă
cu lacrimi și sudoare
și faptul că în fiecare casă
va pluti un damf de întristare.
Degeaba căutăm
căci lumea e nemiloasă
și nu vom găsi nicăieri alinare,
sau scăpare
de osânda vorbei chinuitoare
și orgolioasă,
care totuși vrea de la ceilalți iertare,
dar ea nu poate ierta
fiindcă mândria nu o lasă.
De cele mai multe ori
ura
este mai puternică decât dragostea
și ne sluțește făptura,
încolăcindu-se în jurul sufletului
precum iedera
în jurul portalului;
nu o putem smulge din rădăcină
și nici alunga ca pe vipera
rătăcită printre buruienile din grădină.
Dacă ne-am îmbrățișa
și ne-am cere cu umilință iertare,
Dumnezeu ne-ar deschide la toți ușa
și sufletele s-ar umple de lumină și încântare.
Dar putem noi, oare,
să ne înălțăm din mocirlă
cum se înalță bobul de orez
la soare?!
001.131
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
181
Citire
1 min
Versuri
42
Actualizat

Cum sa citezi

REMUS BRAD. “Fără milă sau căință.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-brad/poezie/1784884/fara-mila-sau-cainta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.