REMUS BRAD

Mă întreb, cum aș putea să-ți zugrăvesc pereții inimii în culori calde și în dreptul ferestrei un imens arc de curcubeu, ca sub bolta lui să-și facă cuib o pasăre măiastră pe al cărui cântec să-l

Eu nu mă voi mai supăra niciodată și te voi iubi mereu, de-acum înainte, așa cum ești, cu tot ce ai bun, frumos și mai puțin frumos în tine, pentru că știu că dacă mă vei face să sufăr iar te

M-am așezat pe fotoliu, în fața unei cești cu cafea amară, mi-am aprins din obișnuință nelipsita țigară și privesc încă somnoros prin norișorii de fum cum chipul nopții inexpresiv, ca o mască

Sufletul meu pământ roditor întinde spre tine o mână nevazută dorință disperată și suspin de rugă dar nicio picătură de iubire balsam vindecător din inima ta împietrită nu mai vrea sa

Te urmăresc cu privirea și cu sufletul de tristețe biciuit cum treci pe drum, singură și îngândurată, cu pasul greu, în umbrele castanilor adâncit, de o dorință neîmplinită ori de teamă

Speranțele cutezătoare au crescut ca florile de câmp printre mărăcini, dar coasa îndoielii nemiloasă peste ele a trecut și viitorul a rămas ascuns în rădăcini. De vei zâmbi, vor înflori din

Omul, în simplitatea înțelepciunii lui, în vremea în care era îmbrăcat cu piei de animale și se minuna privind cum Soarele și Luna se rostogolesc pe rând deasupra pământului, el ziua și ea

Am adunat nisipul înfierbântat de soare din urmele în care s-au adâncit tălpile tale înainte de a fi acoperite de geloasa mare și l-am pus în buzunarul de la piept lângă inimă să-ți simt mereu

Deschide-ți ochii sufletului și ai să vezi în tine cum lumina pură și sfântă adusă de îngeri din sferele divine încununează virtutea cu o aură strălucitoare și te transformă pentru viață în

Bună dimineata, iubita mea cu ochii expresivi și mari, asemănători celor de căprioară, cu glasul dulce, melodios, a cărui amintire mi-a rămas în suflet și mă înfioară continuu, ca ecoul sunetului

E liniște aparentă sub pleoapa mea închisă de un nor. Caut înțelesuri în visele ce dorm neîmplinite în scorburile din păduri, mânat cu biciul de un puternic și misterios fior ce mi-a pus jug

Tăcerea ta este un răspuns, o pedeapsă, un strigăt de indignare, sau rodul unui gând ascuns de a trage între noi perdeaua țesută de uitatre? Ce vifor a trecut prin sufletul tău de ți-au

Nu arunc cu pietre în ziua de ieri, nici cu lauri în ziua de mâine. O frunză uscată nu poate aduce bucurie nici nu poate răni, dar poate aduce aminte că în vremea când era vie și se

Ca un lup flămând gândul meu cutreieră stepa iluziilor înțesată cu mărăcini. Himerele despletite se ascund sub măști din sidef atârnate de speranțele orbite cu străluciri otrăvitoare. Mă

Mă întreb câte-o dată, adâncindu-mă cu întrebare în minte, cine ar putea să-mi mai tulbure liniștea care și-a așternută pledul printre morminte? Oare să fie vântul când suflă mânios stârnnind

Sunt ostenit de lunga așteptare, primește-mă cu sufletul în casa ta să-mi odihnesc speranțele și inima visătoare, să învăț din nou să pot iubi, să pot ierta. Te caut prin lume de multă

Vântul sorții suflă aspru prin grădina vieții mele și îmi scutură speranțele cuibărite pe florile de cais. Gândurile purtate de fluturi pe spate pribegesc în căutarea ta prin vis, fiind

Jumătate de inimă rănită jumătate de suflet ciobit jumătate de dorință ostenită jumătate de gând împietrit jumătate de speranță frântă jumătate de dor încărunțit atât am