Poezie

Iubito, cad frunzele de tei...

1 min lectură·14 mai 2008

Mediu

Iubito, cad frunzele de tei

pe aleea pe car acum trec singur, visând;

aș vrea să mai simt cum te așezi pe genunchii mei

și să te aud iar, în hohote râzând.

Iubito, îți șoptesc cu nostalgie în gând:

îți mai aduci aminte

cum ne plimbam prin parc,

ținându-ne de mână,

îmbujorați de emoție și fără cuvinte,

fermecați de razele de lună?

Mă întreb mereu de când ai plecat,

oare, ți-a părut rău,

măcar o clipă, că mai rănit?

Eram un adolescent timid-este adevărat,

dar ca pe tine, cu patimă,

de atunci pe nimeni nu am mai iubit.

Nu știam nici să sărut

și uneori eram în gesturi stângaci,

m-ai părăsit când în cale ți-a apărut

acel bărbat în ale dragostei dibaci.

Iubito, e toamnă și frunzele bătrânilor tei

se scutură acum cu amintirile

pe aleea pe care trec singur, visând;

s-au înmulțit ca boabele pe ciorchine, anii mei,

dar mai port încă icoana ta

în suflet și în gând

și noaptea când singurătatea mă apasă

o rog să mă vegheze

ca și cum ai fi de față

căci nu am altă stea luminoasă

să-mi fie alături până dimineață

și nici speranță care să dureze

cât durează o viață.

001.363

REMUS BRAD. “Iubito, cad frunzele de tei....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-brad/poezie/1783100/iubito-cad-frunzele-de-tei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.