Tontul, femeia fără obraz și țiganca

De fiecare dată când mă întorc acasă de la servici în același loc pe mijlocul străzii în care locuiesc întâlnesc un băiat nătâng idioțenia sa provine din naștere când un doctor l-a scos din pântecele mamei cu forcepsul și i-a provocat o leziune cerebrală fac o asociație dintre tont și o întâmplare din copilărie când un plop s-a prăbușit peste o mașină acea zi s-a dislocat în mintea proprietarului din structura celorlalte zile care formează intervalul existențial și s-a conturat distinct, separat numindu-se nenorocire nătângul se aseamănă cu mașina nu-și simte prostia și demența doar părinții lui suferă ca și proprietarul mașinii tontul mutilat cerebral și mașina maltratată de copac nu suferă zâmbesc strâmb existenței – viață meschină care a împăiat pentru totdeauna destinul unui om și a făcut din judecata lui o schimonoseală și o scleroză. Pe aceeași scară a blocului în care locuiam stătea o femeie fără un obraz făcuse o tumoare a gurii și doctorul a fost obligat să-i extirpe obrazul prin gaură i se vedeau dinții, limba și cerul gurii. De câte ori mă plimbam prin parc zăream o țigancă tânără cu picioarele goale indiferent de anotimp zdrențele atârnau pe ea ca o materie soioasă și descompusă avea o față simpatică pe care zâmbea necuviința și obrăznicia însă era întreagă la minte și la trup. Stau în cameră și în timp ce scriu în minte mă sfredelește sâcâitor o dilemă acută : dacă aș fi pus să aleg între idioțenia și sminteala băiatului femeia fără obraz și țiganca în zdrențe pentru cine aș opta ? Recurg la un subterfugiu : las pe cititori să aleagă și îmi păstrez pentru mine însumi opțiunea ce bine totuși că sunt eu însumi și nu altul !