Proză
Antiteze
fantastică
2 min lectură·
Mediu
pentru fiecare lucru nesemnificativ există câte un om mic. pun pe un taler al balanței toți oamenii vii, pe celălalt – toți oamenii morți. pământul este făcut pentru ca oamenii să-i simtă greutatea, încărcați, încovoiați cu morții ce levitează în neființă. fiecare pumn de țărână are în el o pulbere de oase. acum simt lumina cum scormonește printre cadavrele din suflet, care este frontul de război unde se înfruntă eul cu noneul pentru supremația lăuntricului. dacă avem noroc, urletul mortului din noi poate scădea până la țipăt redus la tăcere asurzitoare. acum știu că întunericul este lumina pentru celălalt – antiteza mea, care-și duce supliciul existențial în spațiile nevăzute, interioare. acum am aflat că fericirea mea înseamnă suferința celuilalt, că suferința mea este mângâiere pentru noneu. mi-am prins noneul mirosind a tristețe și putreziciune și l-am azvârlit într-o femeie frumoasă. stupefiat, am asistat la metamorfoza ei: părul blond strălucitor s-a prefăcut în ierburi galbene, veștejite, ochii verzi – substanță vâscoasă, fosforescentă, sânii – cuib de larve. frumusețea i s-a retras în interior și a irupt la suprafață urâțenia. acum am înțeles: natura și oamenii sunt guvernați de principiile dualismului și de regulile antitezelor. frumosul coexistă alături de urât, nu există calități fără defecte și nici om bun fără semințele răului.
067857
0
Filosofie fantastică i-aș spune eu,dar atât de reală... nu există în realitatea vieții oameni mici și lucruri mici, dar nici invers, dar pot exista oamenii vii care sunt morți cu adevărat, apoi ce am remarcat și îmi place și mie să folosesc ca diverse metafore, e acel pumn de pământ care vibrează în palmele noastre, nu vom ști niciodată pe cine ținem , ce boț de aur putem avea, ce ar fi să ni se transfere doar pentru un scurt timp starea aceluia, o frântură din viața lui. Ca persoane vii suntem extraordinari, că avem această posibilitate. Acestă pulbere de oase mi-a adus în fața ochilor o imagine, care poate nu are nici o legătură cu textul tău, dar am făcut asocierea cu ceea ce spui, în momentul când cel ce pleacă dincolo este așetat în locul de veci cei prezenți iau în palmele lor țărână și dau acolo peste el… desigur că din punct de vedere creștinesc înseamnă altceva…gândeam nu cumva o fi un fel de a nu-l lăsa acolo singur? E poate o împrietenire cu țărâna altora, în care se va transfoma mai târziu Sau de ce nu acea comuniune a legăturii pământului cu cerul, trupul pământesc și sufletul…
M-am oprit doar asupa unei idei, dacă ar fi să comentez tot textul, nu mi-ar ajunge foile, mă opresc, E ceva deosebit , aici , poate pentru puterea ideii, a mesajului scos din fiecare frază și nu numai, textul tău ar trebui ridicat la un nivel superior.
Un singur lucru mă deranjează, lipsa spațiului după semnele de punctuație, sunt sigură că vei corecta…în rest un text deosebit! Nu, mă m-ai deranjeză, un cuvânt poate îi găsești un sinonim-noneului.