Poezie
Zero
1 min lectură·
Mediu
Sunt o intrare cu uși zidite de-ntrebări,
Cu ferestre sparte prin care vântul
Mă spulberă în pustiuri iscate din ale spiritului serbări
Când peste tot și toate ultimul moare cuvântul.
Mă nasc din substanța morții
Ca o piele hăcuită de pe corpul sorții,
Sângele e versul și strigăt neputința
Și strigăt și sânge dezfoliază suferința.
Trăiesc într-un areal de simțire anaerob,
Un vampir uriaș cât Turnul Eifel
Îmi suge versu-sânge cu strigătul microb
Ce infestează cu „non” Parisul lăuntric și pe mine în el,
Distruge luminile iridescente cu lumile recreate liric cu eul-inel.
Mor într-o respirație eternă
Ce purifică infinitul cu sunete-idei,
Mă culc într-o uitare primordială cu veșnicia unei stele pernă,
Prefer un zero în care să mă-nchid ermetic, rostogolit peste mișei
002089
0