Poezie
Realitatea văzută prin ochelarii poeziei
1 min lectură·
Mediu
Emoțiile ude de zbucium
le-am pus pe calorifer să se usuce
am scos din dulap
eleganța roasă de molii
și am dăruit-o unui cerșetor
să se îmbrace cu ea
gândurile transpirate
de alergarea continuă pe pista minții
le-am spălat în apa liniștii
i-am dat ochelarii mei unui orb
și se lăuda că a văzut paradisul
am întrebat nemărginitul
între ce măsuri se încadrează
și mi-a spus că între imperceptibil și invizibil
am întrebat nimicul
în ce interval este cuprins
și mi-a zis că între 0 și neînceput
am prăjit ura în uleiul iubirii
am gătit din ea un șnițel pane
pe care l-am dat câinelui
ce latră încontinuu la defectele personale
am pătruns în spațiul condus de neputință
ce tiraniza spaimele oamenilor mici
iar curajul a legat-o de un stâlp
a început să urle către lașitate
să o salveze
mi-am atârnat jaluzele de ochi
pentru a-i proteja de lumina cunoașterii
și aceștia au focalizat umbrele din oameni
ce colecționau țeluri ruginite
am decupat iubirea presată pe o foaie
și i-am dat conturul unei inimi
pe suprafața ei încinsă
am pictat sfinții pervertiți
și păcătoșii convertiți.
001.763
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- razvan rachieriu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 185
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
razvan rachieriu. “Realitatea văzută prin ochelarii poeziei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/1812033/realitatea-vazuta-prin-ochelarii-poezieiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
