Mântuire

Răzvan Rachieriu, o viziune dureroasă a sfârșitului, începutul e fără speranță: \"Mântuirea este îmbălsămată
în panteonul fericirii iluzorii
pe catafalc stau mumiile erorii\". \"Mântuire\" în versurile tale e o descompunere a trupului \"panteonul fericirii iluzorii\", o întoarcere în liniștea pământului.
Versuri pe care așa le-am înțeles, le consider reușite. Eu merg și pe abstract, în afara trupului... logica unei existențe exclusiv organice mi-ar termina sursa de poezie!
Multă inspirație!

Mântuirea este un vis iluzoriu într-o lume stigmatizată de păcate, vicii și imoralitate. Pentru a avea acces la mântuire ar trebui să se schimbe omul, însă eu mă îndoiesc de asta. Cred că omul se poate schimba în mai rău, în niciun caz în mai bine.
Lucrurile sfinte sunt pângărite de dorințe murdare și ambiții nocive celorlalți.
Mi-a plăcut viziunea ta asupra poeziei personale și aștept cu interes și curiozitate alte interpretări originale.
Cu prietenie, Răzvan.