Poezie
Făuritorul de chietudini. Incertitudinea, conceptul și tăcerea
1 min lectură·
Mediu
Făuritorul
de suflete
și-a schimbat
preocupările
acum livra
la comandă
chietudini
în semifabricate
ce erau montate
pe schelăria
sufletului
Am legat strâns
tumultul
și l-am aruncat
în haos
care și-a pus dopuri în urechi
pentru a nu-i mai auzi
strigătele stridente
Am primit de la Făuritor
o chietudine
cu substanța sa
am acoperit găurile
făcute de ghearele tumultului
și am permis chietudinii să cânte în surdină.
***
O incertitudine
a ros
coaja unui adevăr
s-a infiltrat
în esența lui
și adevărul
a devenit
incert
Un concept verosimil
a pătruns
în miezul
unei minciuni
și minciuna
a devenit
credibilă
Tăcerea
a pătruns în cântec
și acesta nu se mai auzea
doar unui surd
i se părea
că vibrează ceva enigmatic și ambiguu
în urechile sale
închise
pentru totdeauna
sonorităților realității
O privire a pătruns într-o poezie
și aceasta, pudică, a tras cortina.
002.809
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- razvan rachieriu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 141
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 52
- Actualizat
Cum sa citezi
razvan rachieriu. “Făuritorul de chietudini. Incertitudinea, conceptul și tăcerea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-rachieriu/poezie/14115191/fauritorul-de-chietudini-incertitudinea-conceptul-si-tacereaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
